Să nu-ţi faci chip cioplit

Ieri noapte am visat o biserică în care se ţinea slujbă şi se venerau moaştele unui sfânt. Cineva din mulţime mi-a atras atenţia să văd ce nu se vede. Când m-am uitat mai bine, sufletul moaştelor, sfântul venerat alerga disperat printre pereţii bisericii, căutând cu înfrigurare o scăpare. Când ochii ni s-au întâlnit, am citit în privirea lui o tristeţe nesfârşită şi o durere fără margini. Nu dorea nimic din toata venerarea celor din biserică, voia doar să se elibereze.

Mai târziu, în timpul zilei am trecut pe la târgul de carte din centrul oraşului şi am răsfoit cărţi, cum fac de fiecare dată. Astfel am dat peste un pasaj într-o carte în care autoarea povestea despre o femeie care îşi pusese toata viaţa în mâinile unui bărbat care reprezenta totul pentru ea şi pentru care renunţase la tot. Doar că bărbatul a murit şi femeia a rămas pustiită, pentru că nu mai avea nimic pentru care să trăiască.

Şi mai târziu, în drum spre şcoala copiilor, în autobuz, un bărânel simpatic a intrat în vorba cu mine şi a început să-mi spună tot felul de povestioare, care mie mi-au venit ca mesaje frumoase de valorizare şi confirmare. Am trăit aşa un sentiment că m-am întâlnit cu un înger al Domnului. Şi aşa de impresionată am fost de cele ce mi-a transmis, încât la sfârşit i-am spus: „Vă mulţumesc din suflet! Sunteţi un om extraordinar!” Răspunsul lui m-a uluit:”Nu-ţi fă chip cioplit! Mulţumeşte-i lui Dumnezeu, căci de la El vin toate. Eu sunt doar un instrument.”

Am rămas fără cuvinte. Toate s-au legat în cel mai minunat mod şi am înţeles disperarea din ochii sfântului din vis. Am înţeles cât de mult greşim atunci când ne punem toate speranţele şi visurile şi credinţele în braţele moaşelor de sfinţi, în mâinile celor dragi, de la care aşteptăm să ne salveze sau să ne împlinească aşa cum noi nu putem. Aşteptăm ca ceilalţi – mama, tata, fraţii, surorile, soţii/soţiile, psihologul, preotul, sfinţii şi moaştele lor, etc., etc. să ne rezolve viaţa, să ne facă fericiţi, să ne aducă împlinirea. Şi asta în ciuda înţelepţilor care de mii de ani ne spun că fericirea e în interior. Dar în interior sunt şi demonii, fricile, durerile, neîncrederea, amăgirile şi e greu să ne luăm la trântă cu ele. Şi e şi mai greu să ni le asumăm, să devenim responsabili pentru ele. Mai bine dăm vina pe părinţi sau pe specialistul care nu şi-a făcut bine treaba.

E plină lumea de chipuri cioplite şi nu, nu e vorba de icoane sau de idoli făuriţi, ci de toate cele din afara noastră în care ne punem încrederea, speranţa, sufletul.

O legendă spune că pe timpul Greciei Antice, zeii s-au gândit să ascundă fericirea. Unul dintre zei a spus ca cel mai înalt vârf de munte ar fi locul potrivit, dar și-au dat seama că omul poate ajunge acolo. Alt zeu a spus ca fundul oceanului ar fi locul perfect, dar nu era cea mai bună idee, pentru că şi acolo omul ar fi putut ajunge într-o zi. Al treilea zeu a propus să ascundă fericirea în inima fiecărui om, că acolo va fi cel mai greu de găsit.

Să ne întoarcem privirea spre înauntru, să căutăm în sufletul nostru Hristosul interior. Calea spre Dumnezeu nu a fost niciodată una expusă – se trăieşte în intimitatea şi sacralitatea inimii noastre. Vă daţi seama cum umblăm noi cu comorile după noi şi habar nu avem, pentru că le căutăm în afara noastră? Cum să nu înţeleg tristeţea nesfârşită din ochii sfântului din vis?

Sfinţii n-au nevoie de venerarea noastră. Ei au avut calea lor, ei şi-au căutat Hristosul lor şi l-au găsit şi sunt sigură că asta vor să facem şi noi.

Să nu ne mai facem chipuri cioplite! Să privim în noi cu sinceritate şi cu iubire şi să ne conectăm direct la Dumnezeul din interior.

„Discipolul a zis maestrului: „Cum pot să ajung la viaţa suprasenzorială, aşa încat să-L vad pe Dumnezeu şi să-L aud vorbind?”. Maestrul a răspuns: ” Dacă pentru o singură clipă, poţi ajunge acolo unde nici o creatură nu locuieşte , atunci vei auzi ceea ce Dumnezeu vorbeşte ” ; studentul a spus: ” este aproape sau este departe? „; maestrul a răspuns: „este în interiorul tău şi dacă, timp de o oră, poţi face să-ţi tacă toate dorinţele şi toate simţurile, vei auzi cuvintele nerostite ale lui Dumnezeu „. Astfel filosoful iluminat, Jakob Boehme (1575-1624) a descris calea şi ţelul, în limbajul timpului său.


Un gând despre “Să nu-ţi faci chip cioplit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.