Ana-Maria Negrii

„Ce bine ar fi daca şi prietena mea ar vrea să vină la seminarul acesta.”

„Aş vrea ca toată lumea să participe la astfel de evenimente.”

„Of, dacă l-aş putea convinge pe soţul meu să vină la o astfel de întâlnire.”

Recunoaşteţi modelul? Eu mă recunosc. Aproape toată viaţa mea am vrut să-i conving pe ceilalţi că varianta mea e cea mai bună, că ştiu ce e mai bine pentru ei şi că ceea ce fac ei nu e corect; este o cale mai bună şi numai eu o ştiu.

Şi, Doamne, cât am suferit. Sufeream când soţul meu nu adera la ideile mele, sufeream când părinţii mei rămâneau încremeniţi în convingerile lor despre ce înseamnă viaţa, sufeream când vedeam mame pe stradă acţionând altfel decât consideram eu că e corect faţă de pruncii lor, sufeream când auzeam replici care nu se potriveau concepţiilor mele de viaţă. Sufeream aproape tot timpul că lumea nu era aşa cum doream eu şi că nu aveam resursele să o schimb, convinsă fiind că varianta mea e cea mai bună dintre lumile posibile.

Acum nu pot spune decât: „Doamne, ce prostie!”

Am învăţat cu timpul să mă dau la o parte şi să-i las pe ceilalţi să FIE. Pentru că fiecare are calea lui şi fiecare işi face descoperirile în ritmul lui, prin experienţele lui de viaţă.

De cele mai multe ori eşti acuzat de egoism şi nepăsare când faci asta, pentru că aşa se consideră că atunci când te bagi cu forţa în viaţa omului înseamnă că-ţi pasă. Da, îţi pasă, de tine, nu de ceilalţi. Când îţi pasă de ceilalţi, îi laşi să FIE! Le trimiţi iubirea şi sprijinul tău, dar îi laşi pe ei să dea cu capul. Pentru că numai aşa vor învăţa.

Să cauţi să rezolvi toate problemele copiilor tăi înseamnă să-i privezi de libertatea de a găsi ei înşişi soluţii şi de a se dezvolta. Să vrei să impui angajaţilor tăi metoda ta înseamnă să le blochezi creativitatea şi să închizi drumul spre progres. Să vrei să-i fereşti pe cei dragi de experienţele negative pe care au dreptul să le trăiască, înseamnă să le sărăceşti viaţa de momentele în care pot învăţa cu adevărat lecţii preţioase.

Să ne trăim fiecare viaţa şi să-i lăsăm pe ceilalţi să o trăiască pe-a lor.
„Fii tu schimbarea pe care vrei sa o vezi in lume” zise Gandhi, dar cât de greu de pus în practică când ego-ul e mare.

Mulţi se apără afirmând că ei doresc binele celorlalţi şi de aceea vor să-i ducă la cursuri şi seminarii. Dar de unde ştim noi ce e bine pentru ceilalţi? Şi câţi pot spune cu mâna pe inimă că în spate nu e o dorinţă ascunsă de „a le arăta noi” cum stau lucrurile de fapt?

Este o expresie în engleză care-mi place mult cum sună – „Mind your own shit!” – pe româneşte, adaptat – „Vezi-ţi de treaba ta!” şi cam despre asta e vorba.

Du-te la cursuri şi seminarii şi vor veni şi ceilalţi dacă este pentru ei să fie acolo. Fii blând şi fă-ţi partea ta cu bucurie şi ceilalţi îţi vor urma. Poartă-te cu iubire, fii un model şi ceilalţi se vor oglindi în tine. Îngrijeşte-te de tine şi de sufletul tău şi cei din jurul tău vor căuta să facă la fel.

Dar nu forţa, nu obliga, nu impune! Nimeni nu urmează celor care impun decât din frică şi ce vine din frică nu e iubire.

Şi când ţi se pare că e nedrept ceea ce li se întâmplă unora, aminteşte-ţi de Legea cauzei şi efectului – orice cauză are un efect şi orice efect are o cauză. Trăim exact ceea ce avem de trăit pentru creşterea şi evoluţia noastră. Unii trebuie să meargă la cursuri şi alţii trebuie să stea bolnavi. Rezultatele pot fi aceleaşi. Nu putem avea pretenţia că înţelegem felul în care Dumnezeu a planificat totul.

Aşa că fă un pas în spate, respiră adânc şi începe cu tine!