Ana-Maria Negrii

…Precum în cer aşa şi pe pământ!

Iată-ne în faţa primei Luni noi din acest an. După ce, în primele zile ale anului nou, ne-am scris listele cu ce ne dorim să realizăm în 2016, iată acum un moment prielnic să ne reînnoim intenţiile, să fixăm bine seminţele în pământ, să le udăm şi să le oferim lumină şi iubire ca să crească mari şi frumoase.

Mă gândesc acum la cum se îmbină încă din cele mai vechi timpuri aspectul material cu cel spiritual când vine vorba de muncit pământul. Ţăranul parcurge o adevărată călătorie ca să transforme seminţele în hrană de pus pe masă şi în acest proces are prilejul să experimenteze atât cerul cât şi pământul. Ştie că e treaba lui să pună seminţele în pământ la vremea potrivită, că trebuie să aleagă pentru asta un teren cât mai fertil, că e important să nimerească adâncimea potrivită la care să planteze şi apoi să bătătorească suficient pământul – nici prea tare, nici prea puţin. Şi apoi aşteaptă! Aşteaptă să se facă voia Domnului, pentru că viaţa e cu putinţă doar prin voia Lui. Şi apoi vine iar vremea ţăranului – după ce răsare firicelul din pământ, munca lui începe să devină din ce în ce mai asiduă şi responsabilitatea lui creşte – are de îngijit micuţa plantă cu toată seriozitatea dacă vrea să culeagă roade bogate la vremea recoltei. Aşa că toată vara ţăranul nostru stropeşte lanul cu sudoarea frunţii, ajutând seminţele plantate să se transforme în hrană. În tot acest timp îşi face partea lui şi se străduie de la an la an să cunoască tot mai bine semnele naturii- vântul, culoarea cerului, mirosul dimineţii, felul cum zboară păsările – toate îi spun câte ceva despre cum e mai bine să lucreze ţarina. Dar din toată cunoaşterea dobândită, poate cea mai preţioasă descoperire este aceea că există şi acel procent de imprevizibil care-i poate spori sau îi poate distruge într-o clipită muncă depusă cu atât efort. Şi se roagă! Se roagă divinităţii, pentru că ştie că există o putere mai presus de el care-l poate ajuta mai mult decât poate cuprinde mintea lui. Şi la sfârşitul unei zile lungi de vară călduroasă şi de muncă neobosită, ţăranul nostru îşi descoperă creştetul, îşi face o cruce şi privind în zarea plină de culoare a apusului de soare, se abandonează Celui de sus: „cum o vrea Dumnezeu”.

Despre asta este această Lună nouă – despre a planta seminţele intenţiilor noastre cu toată seriozitatea şi despre a ne asuma că ne înhămăm la toată munca presupusă pentru împlinirea lor. Dar este şi despre a avea încrederea să-i lăsăm loc şi Lui Dumnezeu şi credinţa că uneori (de cele mai multe ori) El are căi infinit mai bune de a ne ajuta să ne împlinim menirea.

Această Lună nouă în Capricorn este despre responsabilizare, despre asumarea noastră şi a menirii noastre, despre muncă asiduă pentru concretizarea ţelurilor noastre, despre îndrăzneala de a ajunge până la stele cu visurile noastre, despre grija cu care hrănim aceste visuri. Şi mai presus de toate este despre abandonul în faţa voinţei divine. Pentru că momentul magic în care Luna se întâlneşte cu Soarele este oficiat de Pluton, care este asociat cu Omnipotenţa Divină şi oricât de mult ne-am strădui noi să previzionăm ce va fi să fie, mintea noastră nu poate cuprinde infinitatea de posibilităţi pe care doar Dumnezeu o poate cunoaşte – La voi însă şi perii capului, toţi sunt număraţi – Matei, 10:30. 

Aşadar, acum este momentul în care putem semna un parteneriat sacru în care angajamentul nostru este să ne stabilim cele mai înalte ţeluri şi să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a le împlini şi, în acelaşi timp, să invităm divinitatea să ne susţină pe acest drum, învăţând să spunem mai des: „Doamne, fie Voia Ta!”

„Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene.
Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit. Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci.
Cine are urechi de auzit să audă.”

Matei, 13:3