Azi sunt retrogradă

S-a terminat cu Mercur retrograd, doar că eu am rămas aşa, retrogradă. Mă tot apuc de analizat astrograme şi rămân cu privirea pironită în ecran şi cu mintea goală. Nu reuşesc să adun la un loc nici două cuvinte. Deschid şi astrograma mea să văd ce tranzite am dar, cum instalatorului îi curg ţevile acasă şi croitorului îi atârnă aţele din haine, aşa şi eu – nu pricep nimic; mă uit ca mâţa în calendar.

Mă simt suprasaturată de previziuni, de mesaje motivaţionale, de anunţuri catastrofice, de întunericul de-afară, de mâzgă şi de ploaie, de iarnă, de facebook, de nimic şi de tot. Am stat prea mult în casă dar nici nu-mi vine să ies – e frig. Îs ca mioriţa: de (multe) zile încoace iarba nu-mi mai place, gura nu-mi mai tace, că mă tot plâng de una sau de alta.

Am mai fost aici, ştiu şi cum se iese, însă parcă nu am chef. Aş dormi. Încontinuu.

Şi apoi îmi amintesc de monologul final din American Beauty şi ştiu că voi reveni în mers direct

Atât de mult mă regăsesc în acest monolog – „but it’s hard to stay mad, when there’s so much beauty in the world. Sometimes I feel like I’m seeing it all at once, and it’s too much, my heart fills up like a balloon that’s about to burst… And then I remember to relax, and stop trying to hold on to it, and then it flows through me like rain and I can’t feel anything but gratitude for every single moment of my stupid little life”

Nu-mi trebuie mai mult. Ştiu că aşa este şi ştiu că zile ca acestea vor trece şi vor lăsa loc altora mai pline de entuziasm şi voie bună. Nu e nevoie să mă zbat, să lupt. Trebuie doar să mă relaxez, ca în meditaţie. Într-un corp încordat şi o minte agitată, pacea nu are cum să-şi găsească locul. Şi aşa parcă prind curaj să explorez abisul, să caut dincolo de suprafaţa sticloasă care îmi reflectă doar o imagine, un singur cadru din multitudinea de cadre care mă compun. Întind mâna, tulbur cu îndrăzneală suprafaţa şi pătrund dincolo de oglinda care sunt astăzi; păşesc cu teamă şi curiozitate către o lume plină de milioane de euri care aşteaptă cuminţi să fie explorate, manifestate, aduse de cealaltă parte a oglinzii. Şi atunci ştiu că eu cea de azi nu sunt EU întreagă; e doar o parte din mine, cea leneşă, fără chef, fără direcţie, fără motivaţie. Şi înţeleg că e ok aşa. Că pot oricând să aleg un alt costum, dar azi îmi convine acesta. E în ton cu vremea de-afară. Eul meu cel care blamează şi se autoflagelează rămâne descumpănit în urmă, printre celelalte milioane de euri. Era obişnuit să fie printre primii aleşi. Acum nu mai înţelege nimic. Eu da, şi cumva, mă bucură descumpănirea lui. Azi aleg să fiu blândă cu mine. Şi îmi place această nouă manifestare – îmi lasă spaţiu să mă reaşez în tihnă, îmi dă timp să-mi regăsesc calea şi să văd mai uşor soluţiile. Autoînvinovăţirea  nu ar face decât să mă piardă, să mă adâncească în întuneric, să-mi fure vitalitatea, să mă înece în propriul meu eu vinovat.

And then I remember to relax…

În zile ca acestea descopăr de fapt propulsorul din mine, trambulina, încordarea arcului care lansează apoi săgeata şi sunt recunoscătoare că trăiesc o astfel de zi. Iată, şi soarele, pe care nu-l văd, dar simt cum îşi intensifică lumina de după nori, vine să-mi confirme. Aş putea întinde mâna să feresc puţin perdeaua de nori, să las lumina să pătrundă, dar azi, asta e oglinda care mi se potriveşte.

Aşa că azi aleg să mă bucur de umbre şi să mai stau puţin retrogradă. It’s ok!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.