Când eram în liceu, am trăit o perioadă destul de tulbure, pe care am înţeles-o doar treptat şi din care şi acum mai am revelaţii şi conştientizări.
Mi se dusese vestea că sunt vrăjitoare. Da, vrăjitoare! Doar că eu habar nu aveam. M-am trezit dintr-o dată respinsă de toate prietenele mele, care şi-aşa erau puţine, de iubitul meu, care şi-aşa nu prea mă băga în seamă, de părinţii prietenelor mele. Şi eu nu înţelegeam nimic pentru că nimeni nu-mi spunea. Mă simţeam ca într-o mare conspiraţie, eram super frustrată şi mă străduiam să înţeleg cum, unde, când am greşit de mi se întâmplă aşa ceva.
Apoi, am început să primesc argumente pentru această stare de fapt.
Oamenii au fost speriaţi pentru că:
- Aveam două cărţi care se numeau Dicţionar diabolic – nefericit titlu. Conţineau informaţii despre ştiinţele oculte (care m-au pasionat dintotdeauna). Povesteam cu prietenele mele despre chiromanţie, interpretarea viselor, citit în cafea sau în cărţi şi alte asemenea. Nu mă gândisem niciodată că asta avea să se întoarcă împotrivă-mi.
- Eram pasionată de astrologie – aveam o carte care se numea Zodiac Universal, care ajunsese ca vai de ea de muncită ce era. Şi de către mine şi de către prieteni. Toţi erau curioşi de zodii, compatibilităţi,etc. până au aflat că sunt „vrăjitoare”.
- Citisem într-o revistă oarecare că dacă pui coajă de ou pisată la flori, acestea cresc mai frumos, se simt bine. Eu descoperisem de puţină vreme că e plăcut să plantezi şi să îngrijeşti flori şi făcusem o pasiune şi din asta. Le îngrijeam cu dăruire şi îmi doream să fac ce e mai bine pentru ele. Le puneam muzică, vorbeam cu ele, le mangâiam. Am început să pun coji de ou pe pervazul geamului la uscat ca să se poată sfărâma mai uşor şi să le pun apoi la flori. Ghinion! Tocmai în acea perioada m-a vizitat una dintre prietene şi nu a avut o impresie prea bună despre ce făceam eu. Probabil i s-a părut mai degrabă un ritual satanic, decât că vreau să am grijă de flori. Nu-mi dau seama ce asocieri a făcut în mintea ei. Cert este că vestea s-a dus.
- Un alt ghinion a fost că iubitul meu de-atunci a mancat cu poftă prune, multe. Şi ştiţi ce se întâmplă de la prune, fiziologic vorbind. Auzind zvonurile care circulau deja despre mine, a crezut că i-am făcut vrăji. Noroc că el era mai sceptic de felul lui şi s-a prins până la urmă că de la prune i s-a tras. Îi mulţumesc. De la el am aflat că oamenii se temeau de mine pentru că … „vrăjitoare”
- Am început să primesc înapoi obiecte împrumutate şi să mi se ceară să le returnez pe cele pe care le aveam eu. Toată lumea se retrăgea în jurul meu, rămâneam singură. (cum, de altfel, m-am simţit toată viaţa)
- Trăiam într-un orăşel în care mentalul colectiv era foarte populat cu istorii din astea vrăjitoreşti pe care le auzeam încă de când eram copil şi care influenţau cu uşurinţă orice slab de înger.
În fine, acum mi se pare amuzant să povestesc asta, deşi la vremea respectivă m-am simţit cel mai nedreptăţit şi singur om de pe planetă.
Aşa că multă vreme am ascuns pasiunea mea pentru toate aceste ştiinţe oculte care pentru mine au fost dintotdeuna fascinante.
Însă pe modelul „ce ţi-e scris, în frunte ţi-e pus”, am ajuns aproape tot timpul să mă reîntâlnesc cu ele.
În facultate, deşi am făcut asistenţă socială, am avut bucuria să am şi cursuri de etnologie şi folclor unde am regăsit multe din poveştile copilăriei despre vrăjitorie, spiriduşi, strigoi, moroi, spirite ale casei, etc. M-au fascinat cărţile Elenei Niculita Voronca şi am fost fericită să aflu cu câtă dăruire şi pasiune a cules poveşti despre datinile şi credinţele poporului român spre a ni le lăsa moştenire pentru cunoaşterea şi înţelegerea ritualurilor magice care se desfăşoară de când lumea.
Când l-am descoperit apoi pe Mircea Eliade şi am înţeles că facem parte dintr-un întreg pe care de cele mai multe ori nu-l putem cuprinde cu mintea, dar îl putem intui, am ştiut că nu e nimic în neregulă cu mine. Am trăit cu bucurie perioadele de studiu din timpul facultăţii şi mi-am hrănit pofta de cunoaştere.
De ce am povestit toate astea? Pentru că azi, mai mult ca oricând mă simt pregătită să-mi asum ceea ce sunt. Azi vreau să-mi declar independenţa. Să mă eliberez de limitări, de credinţele celorlalţi despre cum ar trebui să fie ca să fie bine. Mă eliberez de toate convingerile nesănătoase, mă eliberez de frici şi de aşteptări.
Azi doar SUNT! Sunt şi asta e de-ajuns.
Mulţumesc pentru felul în care Dumnezeu mi-a purtat paşii şi m-a adus în această minunată zi. Ce frumos – să iasă soarele dintre nori chiar în momentul în care scriu asta. Mulţumesc Doamne!
Privind în urmă înţeleg acum că a fost un proces prin care a trebuit să trec. Înţeleg că toate se întâmplă exact atunci când trebuie, chiar dacă anumite conştientizări vin, iată, la mai bine de 15 ani distanţă. Dă-i Doamne omului mintea cea de pe urmă!
Aşadar, dragii mei, declar cu toată inima că da, sunt astrolog cu acte în regulă, declar că am iniţiere în terapia cu îngerii (mulţumesc Delia) şi fac citiri cu carduri oracol cu îngeri, declar că fac yoga şi că voi face până voi muri şi după, atât de mult iubesc asta. Declar că mă interesează şi voi urmări să mă iniţiez în cât mai multe astfel de ştiinţe şi discipline pentru că m-au pasionat dintotdeauna şi fac parte din fiinţa mea.
Iar profesorul nostru de astrologie m-a ajutat să descopăr că atunci când negi părţi din tine e ca şi cum ţi-ai nega Soarele. Şi să-ţi negi soarele, înseamnă să te negi ca Fiinţă.
Acum ştiu că totul e cu voinţa divină şi n-o să stau să explic cum şi de unde. Pur şi simplu ştiu.
Aleg să mă deschid şi să mă ofer asemenea unei flori – doar pentru că pot şi pentru că nu am nici un interes, decât să fiinţez în acord cu sufletul meu.
Vă mulţumesc şi vă iubesc!
Iubire şi lumină!
Ana-Maria Negrii 