Puterea e în tine!

Acesta este cel de-al treilea război mondial – cel care se duce în interior, de ficare în parte. Felul în care reușim fiecare să stăpânim focul interior, să disciplinăm voința, să ne conștientizăm puterea se va reflecta și în afara noastră. Și eu cred cu toată puterea că putem să învingem orice, atunci când îl descoperim de Dumnezeu din interior. Pot să pună oricâte bariere între cer și pământ, oricâte centuri de sateliți, nu vor putea niciodată să separe spiritul de om. … Mai mult Puterea e în tine!

Vise, astre și tarot

Vise, astre și tarot            Sunt atât de multe gânduri care se așează zilele acestea, multe înțelesuri care se revelează, multe piese de puzzle care își găsesc locul, că nu apuc să stau să le scriu. Mai las câte trei rânduri scrise în jurnal, uneori doar cuvinte înșirate în ideea că atunci când le voi reciti … Mai mult Vise, astre și tarot