Experiment întâmplător cu salvia de pe balcon

Dimineață senină și caldă de septembrie. N-ai fi zis, după frigul sălbatic de săptămânile trecute. Soarele îmi mângâie pielea blând, prelungind încă puțin senzația de vară, bronz, vacanță. Ieri mi-am rearanjat florile pe balcon, azi îmi beau cafeaua aici, între ele, și le privesc cu admirație și drag. Dacă le contemplu îndeajuns de mult, au a-mi spune povești cu mesaje esențiale, care rămân gravate în suflet pentru a-mi folosi mai departe în călătoria aceasta numită Viață. Se învață lent ele, lecțiile acestea de la flori și de la natură, căci aici ritmul este altul. Aici nici o frunză nu se grăbește, nici un mugur nu plesnește mai degrabă, toate își urmează rostul lor, uneori alene, alteori mai grăbit, reunindu-se într-o armonie pentru care e nevoie să ne rupem de haosul cotidian ca să o putem observa.

Astăzi am rămas cu ochii pe salvia de-alături și-i văd ramurile bogate, împletite între ele ca și cum ar fi prinse într-un dans sălbatic, frunzele bogate pe care mi le va dărui mai târziu să le usuc pentru ceai; îmi plimb mâinile prin ele și mă bucur de mireasma lor tare, fermă, vindecătoare. Din nu știu ce motiv, iubesc salvia și de când am descoperit-o am avut mereu câte una pe balcon. Aceasta de care povestesc acum e de câțiva ani cu mine și după cum a ieșit din iarnă, micuță, pipernicită, am crezut că o voi pierde. Însă e ambițioasă ea și nu s-a lăsat.

Am tot urmărit-o și m-am străduit să o ajut cumva – i-am schimbat pământul, am așezat-o la soare, i-am oferit spațiu, dar ea tot din greu. La un moment dat a dat să înflorească, a făcut doar două flori, celelalte s-au oprit din avânt. Am constatat că erau ceva paraziți, le-am tratat pe toate, dar nici după aceea nu am văzut cine știe ce dorință de a crește la ea. Însă, cum mesajele de la plante cer timp pentru a fi înțelese, într-o dimineață de vară tânără, stând tot așa la cafea o priveam pe salvia mea, pierdută în gânduri. Și gândurile au început a se alinia: salvia e un arbust, tulpina îi devine lemnoasă când crește suficient de mare, dar va reuși ea biata să crească atât încât să devină lemn, să aibă baze puternice pe care să se sprijine? Și apoi văd. Îi pusesem un băț de sprijin, de care o legasem ca să-i țin ramurile adunate, să crească în sus. O legasem larg ca să nu o stânjenesc, dar era legată. Și înțeleg. Cum să crești când ești legat? Cum să ai tulpină zdravănă pe care să te bazezi în vremuri grele, când te sprijini de un arac? Sunt multe înțelesuri aici. O legasem ca să fie în siguranță, să nu cumva să-și rupă ramurile împrăștiate în mai multe direcții, că era micuță și tulpina părea că nu le poate susține. O legasem și ca să-i dau eu o direcție, să crească în sus. O legasem că așa am văzut eu la bunica în grădină și mai apoi la mama, că unele flori se leagă ca să stea adunate. O legasem că așa am crezut eu că e bine. Și i-a fost până la o vreme, până când nu a mai putut să crească, legată fiind. Oh, ce exercițiu revelator! Am înțeles așa de multe și despre mine, despre noi oamenii. Că privind înspre noi și cum ne creștem copiii, mi-am dat seama că și aici, în copilăria mică, de multe ori a fi legat=a fi în siguranță. Pe vremea copilăriei mele, când nu existau bone sau creșe pentru toți copiii, era un obicei care se practica – până schimbau părinții turele la fabrică, te lăsau singur, legat de calorifer, ca să nu umbli prin casă și, Doamne ferește, să te accidentezi. Mai târziu, legătura nu se mai face la propriu, dar există tot felul de precauții pe care ni le luăm ca părinți, astfel încât să ținem copiii legați, ca să-i știm în siguranță – că-i ducem și aducem cu mașina la școală până târziu spre 14 ani de viață, că le organizăm tot programul și nu le lăsăm timp pentru joacă liberă, că nu-i lăsăm să exploreze, să meargă singuri în locuri, că ne gândim la ce e mai rău și mergem cu ei la parc tot așa până cresc mari, să fie sub ochii noștri, să-i vedem. Că nu le mai citim basme că îs prea violente și vrem să-i ferim de răul din lume (dar îi expunem știrilor care curg în neștire pe ecrane fără să fie filtrate). Și tot așa. Ne putem gândi la multe feluri în care ținem legătura aceasta activă, pentru siguranță, pentru a-i ține în viață. Dar uităm că supraviețuirea nu e suficientă. Spiritul are nevoie să se aventureze, să crească, să înflorească, să rodească. Și pentru asta are nevoie de libertate.

Așa că am dezlegat salvia. Cu teamă, e drept. Că mă gândeam că o să-și frângă ramurile mai fragile. Silly me!

Iată, o privesc acum! E plină de viață! A crescut de două ori mai mare, și-a întărit tulpina, se lasă iubită de soare într-un mod demn de o regină. Și tot în sus i se duc ramurile, căci tot ce e pe lumea asta către înalturi tinde. Dar se duc după cum vrea ea, nu după cum aș fi obligat-o eu. I-am lăsat aracul în ghiveci. Când dorește își duce ramurile pe după el. Când nu, nu. Și-a îmbogățit coroana și când o fi vremea, îmi va dărui de două ori mai multe frunze pentru ceai aromat. Și da, pare sălbatică, așa când te uiți și vezi cum pare că a crescut haotic, dar există un sublim atât de firesc în această sălbăticie a ei, că nu poți fără să o admiri și să te pleci cu respect în fața frumuseții ei, înțelegând că dincolo de o plantă pe balcon aici este Viața însăși cea care continuă să miște energia în univers. Așa că în fața Vieții ne plecăm și o invităm să se manifeste în același mod magnific și prin noi, dincolo de toate limitele și constrângerile la care suntem supuși acum.

Un mesaj de încredere și speranță și viață am primit de la salvia mea minunată. Putem trece de la supraviețuire la viețuire, chiar dacă în unele perioade e greu și pare că doar ne ducem pe noi de pe o zi pe alta, așa cum și ea s-a chinuit multe luni doar să existe. Acum trăiește, e vibrantă, liberă, sălbatică și nespus de frumoasă. Și pare că cele mai bune zile ale ei nici nu au venit încă!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.