Ana-Maria Negrii

Zilele acestea se petrece pe cer cuadratura dintre Uranus din Taur cu Saturn din Vărsător și am putea spune că e ca un mit cosmogonic care se reia la nesfârșit într-o ciclicitate continuă, astfel încât fiecare generație de muritori să-i fie martoră și să-și învețe lecțiile. Mitul este povestea cu care a început totul și conține în sine mesajul cheie, lecția de integrat pentru o evoluție conștientă. Mitul nu se explică științific și poate părea doar o poveste de spus pe vremuri, când oamenii se adunau în jurul focului. Între timp s-au inventat ecranele și poveștile sunt spuse altfel. Dar dacă privim cu ochiul sufletului, putem dezlega în mit înțelesuri profunde care încă se manifestă în lume, la mii de ani distanță de lumile zugrăvite în mituri. A se citi, așadar, în sensul simbolic și a se integra la nivel sufletesc, spiritual.

Putem înțelege mai bine acest aspect de cuadratură Uranus-Saturn, pornind de la însăși povestirile mitice despre cei doi.

Mai întâi, cine este Uranus? Uranus este Tatăl Cer, Caelus, Raiul, Zeu primordial din care se trag titanii și restul zeităților olimpiene, el însuși născut din Haosul primordial (în unele versiuni) sau din Aether – zeul luminii raiului și al aerului pur superior. În asociere cu cerul și aerul pur superior, Uranus este în mod subtil corelat cu ideea de Omnisciență divină, supramental, mintea pură, sublimă, conștiența imanentă. Marii înțelepți menționează ca scop al meditației pacea minții în care să poată ajunge să se oglinească Cerul. Mergând mai departe, Tatăl Cer ca părinte al întregului pantheon, reprezintă așadar Autoritatea primordială, cel dintâi legiuitor al lumii, cel care dă direcțiile, cel care are experiență, știe cum se fac lucrurile, are viziune și clar-viziune – se știe despre Uranus că el vedea în viitor, știa deci cum se vor derula evenimentele pe fiecare linie temporală posibilă. Așadar, știa și ceea ce-l așteaptă pe el însuși. Și totuși asta nu l-a împiedicat să se împotrivească și să caute variante de a scăpa de propriile previziuni, aruncându-și fiii în Tartar, în încercarea de a evita detronarea sa. Intuim aici semințele spiritului revoluționar, răzvrătit de care este legat Uranus în astrologie.

Cronos/Saturn este cel mai mic dintre fiii titani ai lui Uranus cu Gaia, și este singurul care răspunde chemării mamei sale de a se lupta cu Tatăl Cer și a-l detrona. Uranus se temea de puterea copiilor săi și de ziua când va fi detronat, de aceea a decis ca fiecare nou-născut al Gaiei să fie aruncat în Tartar. Doar că Gaia, nemaisuportând durerea, a decis să se împotrivească lui Uranus și a cerut ajutorul copiilor ei. Dintre aceștia, doar Cronos a avut suficient curaj să-și asume un destin atât de greu în care să-și ucidă tatăl. Și cum se întâmplă în astfel de situații, poate că în avântul tinereții, el nu a știut că avea să sufere un destin similar, înțelegând abia mai târziu povara consecințelor propriei acțiuni. Poate de aceea, Saturn este denumit și Seniorul Karmei, pentru că este cel dintâi care a experimentat legea cauză-efect – după faptă și răsplată, el fiind mai târziu, la rândul său, detronat de Zeus/Jupiter.

Saturn este, așadar, fiul care își castrează Tatăl, pe Uranus, îl lipsește de puterea de a crea, de autoritate și se autoinstalează cârmuitor al Olimpului, dând naștere, împreună cu soția sa, Rhea, celei de-a doua generații de zei și fiind stăpânii unei perioade de armonie și prosperitate, care a devenit cunoscută ca „Epoca de Aur”; un timp când, se spune, oamenii trăiau fără lăcomie sau violență, fără muncă sau nevoie de legi.

Deci Saturn este fiul lui Uranus și sunt legați între ei prin exilarea fiului de către tată și uciderea tatălui de către fiu, ambele situații având legătură cu autoritatea dar și cu frica generată de ideea pierderii acesteia. Cine deține puterea, cine dă legile, cine stăpânește?

Necesitatea paricidului

Evoluția presupune paricidul. Mitul ne spune o poveste ilustrativă, plastică, crudă. Dar această poveste se repetă la modul simbolic dintotdeauna, Ucenicul având încă de la bun început intenția, mai mult sau mai puțin conștientă, de a-și depăși Maestrul. În toate domeniile vieții, începând cu familia și relațiile din cadrul acesteia, continuând cu relațiile cu dascălii și îndrumătorii de-a lungul vieții, ne dorim să depășim ceea ce a fost înaintea noastră, să demonstrăm că putem mai bine, aspirăm, în secret sau fățiș, spre înaltul Cerului și asta este ceea ce a dus omenirea înspre evoluție încă de la începutul lumii. A se înțelege că paricidul nu înseamnă la propriu a-ți ucide înaintașii, ci a conștientiza că nu poți să te autodepășești, să-ți depășești condiția, până când nu te desprinzi de vocile autorității din capul tău, până când nu te eliberezi de ceea ce ți s-a spus că trebuie pentru a putea apuca pe drumuri neumblate. Citeam odată undeva că un tânăr nu devine bărbat cu adevărat până nu îl lasă pe tatăl lui să moară, simbolic vorbind. Adică, până nu se eliberează de sub autoritatea părintelui său. În multe domenii de viață putem vedea cum la început ucenicul preia din stilul învățătorului său, aproape imitându-l, pentru ca în timp să se desprindă de acesta, ba chiar să ajungă să i se opună, dar totuși, spirjinindu-se pe ceea ce a primit de la înaintașul său (vezi Jung vs Freud). Toate situațiile în care ne răzvrătim împotriva autorității, căutându-ne calea proprie, manifestându-ne voința, strigându-ne propria voce, toate acestea sunt asociate ideii de paricid și constituie salturi evolutive. Este perioada de viață de dinainte de 28-29 de ani, când trăim prima revoluție saturniană; până la această vârstă, indiferent ce ți-ar spune ceilalți, tendința este de a-ți căuta calea, de a face cum te taie capul și de a te împotrivi mai ales părinților. Și este normal să fie așa. Abia după 29 de ani începem să devenim mult mai conștienți de urmările acțiunilor noastre și învățăm să acționăm mai responsabil.

Paricidul presupune și o pierdere temporară a identității. Când tatăl dispare și nu mai există vocea din capul tău care să-ți spună ce să faci, ce să gândești, rămâi pentru o perioadă orfan de Sine, pierdut, lipsit de sens, trăind în Haos. Din acest Haos se renaște o nouă ordine (mondială) și se rescriu direcții de acțiune, se dă iarăși un sens vieții. Și asta este evoluția. Viață-Moarte-Viață – la infinit.

Revenind la cerul zilelor noastre. Avem o cuadratură Uranus-Saturn – lupta pentru autoritate a fiului cu tatăl, lupte de putere, jocuri de culise (Saturn a complotat cu Gaia), reconfigurări de sistem, redistribuirea sferei de influență în legătură cu ceea ce ține de resurse, bunuri, valori (Uranus în Taur) și ideologii, sisteme de referință, cunoaștere, independență, libertate (Saturn în Vărsător). Revoluție și evoluție. Schimbare, inovație inspirată și susținută de valorile tradiționale sănătoase, autentice. Saturn este cel care l-a detronat pe Tatăl lui, tradiția, deschizând calea unei noi ere și devenind apoi, el însuși, păstrătorul tradiției. Este un paradox interesant acesta noul conține în el vechiul și devine la rândul său vechi care mai apoi generează noul – ”toate-s vechi și nouă toate”.

Vedem acum în lume, mai mult sau mai puțin evident manifestate, aceste lupte de putere, aceste tendințe de castrare simbolică, simțim tensiunea crescândă în fața restricțiilor care se tot înmulțesc, omul vs sistem, individul vs autoritate. Cuadratura Uranus-Saturn este fondul principal al întregului 2021 pentru că se va repeta și în iunie cu Saturn retrograd și în decembrie cu Saturn revenit în mers direct, așadar, reconfigurarea sistemului durează o vreme. Dar nici Roma n-a fost construită într-o zi și și evreilor le-au trebuit 40 de ani de umblat prin deșert să-și schimbe mințile și să-și însușească o nouă mentalitate. Deci, dacă ne sperie această cuadratură care este asociată cu ideea de cutremur, simbolic sau nu, să ne amintim, că în plan subtil, se reconfigurează sistemul, se rescriu rețele neuronale, se instaurează o nouă autoritate și depinde foarte mult de noi dacă lăsăm să fie tot una exterioară sau învățăm să ne asumăm puterea și să ne manifestăm individualitatea în armonie și pace, fără a leza libertatea celuilalt.

Temă de casă:

• Vocea cărei autorități sună în capul tău? Cum te poți desprinde armonios de ea?
• Ce resurse ai preluat de la înaintașii tăi, cum le poți folosi într-un mod inovator?
• În ce sector de viață simți că se cere o revoluție și cum o poți face să se întâmple?
• Cum poți îmbunătăți lumea, făcându-ți vocea auzită?
• Cum reacționezi în fața nedreptății, cum poți acționa echilibrat pentru a corecta erorile de sistem?

Și având acestea în gând, să nu uităm că fiecăruia îi vine rândul să predea puterea, așadar să nu ne atașăm și să nu ne lăsăm orbiți de promisiunea unui viitor mai bun; să rămânem ancorați în prezent, căci prezentul conține în el viitorul. Uranus însuși, cel care vedea viitorul, știa că va veni și ziua decăderii sale. Să fim smeriți!