Astro-ghidare 25-31 ianuarie 2021

Iată, o nouă pagină albă, pregătită să fie imprimată cu gândurile, intențiile, acțiunile noastre.

Acțiuni care pot căpăta și mai mult sens dacă urmărim să intrăm în rezonanță cu dansul cosmic al planetelor care se învârt necontenit pe cerul inimilor noastre.

Privesc harta în mișcare a acestei săptămâni și înainte de a urmări călătoria lunii și aspectele pe care le face în drumul ei, văd că toate planetele, în afară de Lună, sunt adunate într-un semicerc de la Capricorn la Taur. Practic, putem spune că, la nivel global, acum, in anno domini 2021, luna ianuarie, lucrăm cu energiile planetare cuprinse între Capricorn și Taur, trecând prin Vărsător care este puternic evidențiat prin prezența lui Saturn ș Jupiter, apoi prin Pești, Berbec până la Taur unde îl avem pe Marte, Uranus și Lilith. Hm! Iar Venus care e stăpâna Taurului și dispune de Marte și Uranus, este unde? –  înapoi în Capricorn, se pregătește de o conjuncție cu Pluton.

Ce spune Taurul?– Eu Am! Ce spune Capricornul? – Eu Folosesc!

Ce pot zdruncina Marte și Uranus în Taur? – ceea ce am, posesiile mele, atașamentele, lucrurile fizice, pământul, bunurile, etc. Lilith vine și complică puțin lucrurile prin inversarea valorilor legate de aceste bunuri și posesii, le face să pară mai importante decât sunt, amplifică atașamentele, ne dă poate impresia că fără ele vom muri. Inclusiv teama de moarte poate fi exacerbată zilele acestea, dar moartea cu adevărat amenințătoare nu este cea în care ne pierdem corpul fizic, ci pierderea sufletului este cea care ne înspăimîntă. Iar identificarea cu ego-ul doar ne face să credem că pierderea bunurilor sau a corpului fizic este tot una cu pierderea sufletului. Acesta este stilul lui Lilith – inversează valorile.

Cine stăpânește tot acest joc de forțe? Venus, guvernatoarea Taurului. Unde este ea? În Capricorn, îndreptându-se spre o întâlnire cu Pluton. Scriam la Lună nouă în Capricorn despre legea folosinței și necesitatea de a transforma modul în care ne raportăm la ceea ce avem. Iată, în apropierea Lunii pline de săptămâna aceasta, revine aceeași întrebare: cum îți folosești talentele, posesiile, ceea ce stăpânești? Și cum poți transforma benevol atitudinea în cazul în care vezi că ești pe arătură, cum poți reveni pe cale?

Marte va fi vârf de lance la Luna Plină de joi, conjunct cu Lilith – orice luptă se va declanșa ar fi bine să fie cu propriul Ego, cu propriile atașamente, cu lenea, cu complacerea, și energia ar fi bine să fie canalizată către a identifica proprii sabotori interiori și a ieși din inerție. Cred că cine continuă să se complacă și evită/ezită să iasă din zona de confort va fi cu atât mai zdruncinat de energia acestei Luni Pline.

Moartea Ego-ului = Moartea atașamentelor și a posesivității – nimic nu e al nostru să rămână. Energia trebuie să circule. Darurile noastre vin de Sus, se cer manifestate și dăruite mai departe. Tot ceea ce încercăm să posedăm, va fi pierdut. Asta este una din temele asupra căreia să medităm săptămâna aceasta. Și o dată cu Luna Plină să setăm intenția de a ne elibera cu bucurie, ușurință și grație de atașamentele nesănătoase, de atitudinile lipsite de iubire, respect, încredere. Viitorul către care ne deschidem nu mai încape în el credința că nu suntem suficient, că nu facem destul, că nu putem, că nu avem cum. Toate acestea au a rămâne în urmă. Controlul, posesia, obsesiile, frica de sărăcie, de neajuns, trebuie de asemenea, lăsate în urmă.

Mi-a revenit în gând filmul cu papii, văzut anul trecut, și care îmi semăna tare mult cu Saturn și Jupiter și schimbul de energie dintre aceștia. Săptămâna aceasta tranziția de la unul la altul se face prin Soare (Sufletul, Eul) care se întâlnește mai întâi cu Saturn, preia din învățămintele sale, bazate pe tradiție, pe control, pe precauție, securitate, fermitate, perseverență, răbdare, și o dată cu Luna Plină se întâlnește cu Jupiter, care aduce un plus de încredere, optimism, speranță, adevăr, onestitate, generozitate, bunătate, o atitudine mai deschisă, mai tolerantă. În filmul Cei doi papi se petrece aceeași spargere a barierelor și deschiderea spre o nouă abordare bazată pe mai puțin control, autoritate și posesivitate. Așadar, un fel de eliberare și deschidere către viitor doar că, fiind implicați Saturn și Jupiter, tranzitul Soarelui printre cei doi va semăna cu un fel de tras cu ochiul în viitor, viziuni, străfulgerări, intuiții. Schimbarea se va petrece în timp, cu răbdare saturniană și încredere jupiteriană.

Deci, Venus cu Pluton din Capricorn ne vor întreba – ce faci cu ce posezi, cum folosești, cum poți transforma și avertizează asupra faptului că ceea ce stă nefolosit e sortit pieirii.

În Vărsător Soarele în tranzit printre cei doi papi ne dă ocazia să tragem cu ochiul la viitorul care ni se deschide odată cu asumarea talentelor și înzestrărilor personale. Eliberarea la care e bine să fim atenți nu vine din exterior, deși se tot vorbește de revoluții. Poate că vom vedea și în afară revolte, oameni sătui de controlul și limitările îndelungate, dar putem rata șansa de a trăi adevărata libertate care este în noi înșine. Noi ne ținem înlănțuiți mai mult decât oricine din afara noastră și săptămâna aceasta poate fi mult mai productiv să întoarcem ochiul către interior și să chestionăm ego-ul.

În Pești, este Neptun, legătura noastră cu invizibilul, cu nemărginirea, intuiția și imaginația, capacitatea de a visa și de a imagina lumi ideale, stăpânite de iubire, generozitate, bunătate. Miercuri luna va face un trigon cu Neptun și va facilita inspirația, intuiția, imaginația. Mesajele pot veni prin vise.

Celălalt capăt de semicerc este populat de Uranus, Marte și Lilith, în Taur care probabil vor zgudui nițel zona de posesii și atașamente.

Și mai e și Luna plină în Leu, joi pe 28 ianuarie. Leul ne pune față în față cu întrebarea ”Ce vreau?” ”Ce îmi doresc eu cu adevărat, care este calea sufletului meu?” Luna plină va pune lumină pe această cale a sufletului și va activa puternic rolul nostru de Creatori și Co-Creatori ai lumii pe care o locuim.

Cronologic, luni luna este încă în Gemeni până seara, când se mută în Rac de unde miercuri face și o opoziție cu Venus/Pluton din Capricorn – punându-ne față în față cu alegeri între ce simțim față de ce e util, necesar. Joi Luna trece în Leu și joi seara, la 21:15 este plină, plină în Leu – atenție la preaplinul emoțional, la Ego vs Suflet. Vineri va activa și o opoziție cu Mercur din Vărsător, care altfel nu face aspecte în afară de cele cu Luna, ceea ce poate fi benefic – o gândire detașată, lucidă care ne poate ajuta să vedem cu claritate ce alegeri sunt de făcut.

Tot vineri, 29 Ianuarie 2021 avem și atelierul online Pește Visător al lunii Ianuarie – AstroPlan 2021 – formularul de înscriere este în descrierea evenimentului.

Încheiem săptămâna cu Luna în Fecioară – numai bine, după prea-plinul emoțiilor, luptele de orgolii, atașamente, posesivități, sâmbătă facem curățenie, ne debarasăm într-un mod calculat de tot ceea ce nu mai merită cărat în spate. Timp numai bun pentru ritualuri de eliberare după lună Plină.

Așadar, săptămâna aceasta este una destul de dinamică, am putea spune că e ca un arc întins și nouă ne rămâne responsabilitatea de a ne fixa ținta și a canaliza energia în mod asumat. Aș zice că e bine să ne manifestăm ca și observatori ai modului în care se construiesc situațiile până la lună plină iar în weekend, cu energia lui Mercur staționar, analizăm, selectăm, eliberăm. Încă nu e de ridicat pânzele. Încă suntem în port și ne asigurăm că vaporul este bine pus la punct înainte de a porni pe mare, în necunoscut. Acum ne reglăm busola, scăpăm de surplusul de bagaje, ne croim o nouă atitudine, plină de încredere și de speranță.

Mai avem februarie cu perioada lui Mercur retrograd de interogat trecutul și de priceput niște lucruri, de făcut ”garage sales” și apoi, o dată cu mărțișorul, pe la vremea echinocțiului, așa, putem începe și noi Anul Nou!

Spor maxim!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.