Azi m-am trezit târziu. Iar. Și nu am miros. Și mă enervează. Fără miros nu-mi simt corpul, nu pot spune dacă sunt bine sau nu. Și nu am nici gust, decât parțial și asta mă irită și mai tare. Ana îmi cere încontinuu la desene. Eu nu mai am energie pentru activități educative, dar nici nu vreau să o las la desene. Ea se plictisește. Îngrozitor. Cerul e gri. Afară e gri. Totul e întunecat, gri, rece. În ibric fierbe o cafea. Ana nu se oprește din solicitări. Aproape simt că cedez și-i dau la desene, când îmi zic să mai fac totuși o încercare și caut cutia cu bucăți de ceară de modelat. Azi e Miercuri; miercurea la grădi modelau cu ceară. Pun ceara la încălzit pe calorifer și merg să pun cafea în apa care fierbe. Am zis că nu mai beau cafea, dar zilele acestea mă simt ca un zombie. Lipsa mirosului și mucii care-mi înfundă sinusurile mă țin într-o stare de amorțire, adormire. Nu mă pot simți. Aproape aș putea crede că am murit și doar sufletul îmi bântuie prin casă, ca o mătasă, vorba cântecului. Simt o urmă de aromă de cafea. Poate e doar o amintire. Le dau fetelor cutia cu ceară și deodată se face liniște în casă. O mică victorie! Am reușit să mai amân cu un ceas-două timpul de desene. Niște muzică n-ar strica. Pornesc o listă pe spotify și nimeresc pe Debussy. Andreea îmi trimite de câteva ori pe an Clair de Lune și îmi spune că o duce cu gândul la mine. Mă opresc în dreptul ferestrei și privesc dealul gri-înzăpezit care se ridică printre blocurile de vizavi. Mușc dintr-un biscuite sărat făcut ieri. Simt doar o urmă sărățică. Reverie – Debussy! Și dintr-o dată mă lovește și rămân locului, cu inima agățată de această clipă de grație infinită. Totul este bine așa cum este! Totul este perfect! Totul în această clipă infinită este perfect! Viața este perfectă exact așa cum este aici și acum. Mă inundă o recunoștință profundă, până în miezul ființei. Lacrimi îmi țâșnesc din ochi – da, mi-e dragă viața până lacrimi, vorba unui alt cântec. Aș vrea să încapsulez pentru eternitate clipa aceasta de perfecțiune, dar mă concentrez pe a mă scufunda în ea cât mai deplin. Grație și gratitudine! Pieptul mi se încălzește, sufletul meu râde. Sunt în ochiul furtunii! Pace! Acceptare! Aș putea muri într-un astfel de moment, împăcată, împlinită. Aș putea și trăi o viață întreagă cu această pace în suflet. Totul este bine fix așa cum este Acum! Cu covid, cu izolare, fără gust și fără miros, fără așteptări și fără proiecții. Ah, minunată Viață!
Îmi dau seama acum că e o alegere pe care o fac în fiecare clipă între viața ca o luptă și viața ca o curgere. Și realizez că lupta e cu mine, împotriva mea, împotriva vieții. Ah, aș vrea să pot curge mereu așa în această acceptare și deschidere către viață. Să las Viața că curgă prin mine, să se manifeste liber. Dintre toate lucrurile pe care caut a le împlini, asta îmi doresc cel mai mult – libertatea aceasta interioară, deschiderea în fața vieții. Pentru că îmi dau seama că a fi liber este tot mai mult o relație cu sine însuși, nu cu ceilalți. Nimeni nu te poate împiedica din afară să fii liber. Deși, dacă nu era Debussy, poate că nu aș fi curs către această stare de infinită recunoștință și acceptare în fața vieții. Gata, s-a dus clipa, dar păstrez parfumul ei în miezul ființei. Pentru această aromă nu am nevoie de miros. E suficient să bată inima. ”Mami, vreau să-ți aud inima!„ – zice Ana, apărând de nicăieri. Îmi deschid brațele și o primesc în halatul meu pufos cu ursuleți roz, își lipește urechea de pieptul meu și ascultă. ”Ce tare bate inima ta, mami!” Da, e vie! Eu sunt!
Știu că peste ceva vreme o să mă apuce iar febra acțiunii, lupta cu viața, obiectivele de bifat, activități de organizat cu copiii, dar acum, aici totul este bine.
Azi e miercuri. Zi de scris. Oare pe unde e Mercur? Aaa, stai, cred că azi face o conjuncție exactă cu Mercurul natal, hahaha! Da, mă bucur de acest Mercur în Vărsător, de Soarele abia intrat și el în Vărsător. Vărsătorul din mine se bucură de starea aceasta regăsită de libertate, de optimism, de speranță reînnoită. Astrele sunt încordate pe cer zilele acestea, dar în această dimineață geroasă de ianuarie gri, eu am fost în ochiul furtunii și nu pot fi altfel decât recunoscătoare pentru VIAȚĂ. Și aleg să hrănesc VIAȚA și să mă abandonez vieții. Așa că azi aleg că somnul este una din pasiunile mele și că nu există că am dormit prea mult. Cum să fiu pește visător dacă nu dorm cât e nevoie? Mă gândesc că aș putea face niște exerciții de gândire laterală pe diverse teme – cum pot vedea altfel ceea ce consider a fi nepotrivit în general? Cum pot schimba perspectiva astfel încât să folosesc ceea ce consider a fi defect, neajuns, în loc să reprim/condamn/lupt? Ah, Marte se întâlnește cu Uranus și în mintea mea se dă cu artificii. Am zis că nu fac referințe astrologice. Dar nu mă pot abține. Respir, visez, trăiesc, sunt astrologie.
Doamne, îți mulțumesc!
Totul e perfect!
Ana-Maria Negrii 