Mai știți pilda talanților? Acolo este un pasaj pe care multă vreme nu l-am înțeles, ba chiar mi s-a părut plin de cruzime și nedreptate – ”celui ce are i se va mai da și celui ce nu are, i se va lua și ceea ce are”. Tare mă necăjea formularea aceasta, mă întrebam ce fel de Dumnezeu este acesta care pune problema așa? Mi se părea o contradicție grosolană între mila și compasiunea ce se propovăduiau și acest pasaj care ar sugera că cei sărmani ar trebui văduviți chiar și de ceea ce au, până rămân lipiți pământului.
Dar cum Dumnezeu nu ne lasă să murim proști, cel puțin, nu mai proști decât am venit, iată că veni și mintea cea de pe urmă și se făcu lumină. Ani mai târziu, tot meditând asupra acestei pilde a talanților (care pentru mine este cel mai puternic exercițiu motivațional care există) am ajuns să înțeleg că fraza cu pricina nu se referea la avuțiile pământești, la bunuri, la averi, ci la cu totul altfel de bogăție. Pilda spune că erau trei slujitori, cărora stăpânul, plecând departe, le-a lăsat câte un talant de cheltuială. Unul, prin iscusința lui, a înmulțit talantul de cinci ori, altul de două ori, iar al treilea, pentru că s-a temut, l-a îngropat și l-a returnat întocmai la venirea stăpânului. Acesta s-a înfuriat, l-a osândit, i-a luat talantul și l-a dat celui mai iscusit, care înmulțise de cinci ori ceea ce primise. Și aici se menționează că celui ce are i se va mai da, iar celui ce nu are i se va lua și ceea ce are. Întrebarea este ce? Ce trebuie să ai ca să ți se mai dea?
Răspunsul vine când renunțăm treptat la ceea ce credem noi să înseamnă reușita în viață, când începem să avem curajul să urmăm propria cale, când ne eliberăm de atașamentele lumești, când învățăm să curgem cu viața și să ne abandonăm voinței divine. Pentru că din această stare de abandon reușim să vedem cum Dumnezeu lucrează cu noi și prin noi și atunci trăim RECUNOȘTINȚA. Recunoștința și smerenia în fața vieții.
Iar asta presupune o renunțare la frici, la control, la neîncredere, la egoism, la îndoiala de sine și un act de recunoaștere a puterii divine manifestate în lume, inclusiv prin propria persoană. Adică, a ne uita la ceea ce ne face valoroși, a fi recunoscători pentru asta și a înmulți ceea ce avem prin manifestarea acestor înzestrări în lume, în serviciul celorlalți. A ne înmulți talanții cum s-ar veni.
Echinocțiul de toamnă este unul din momentele cosmice ce împarte anul în patru. Echinocțiile și solstițiile sunt momente de staționare, timpul stă în loc, se creează un portal energetic puternic care ne permite să intrăm în rezonanță cu potențialul creator universal astfel încât să ne reamintim propriul sens și ritm. Noi, ca ființe trăitoare pe pământ, facem parte din marea respirație planetară și suntem integrați în acest ritm cosmic, conștient sau nu.
La echinocții, ziua este egală cu noaptea, lumina este în echilibru cu întunericul, urmând să crească la echinocțiul de primăvară și să scadă la cel de toamnă. Ambele sunt momente de echilibru cosmic. Timpul pare că stă în loc pentru a oferi răgazul de a ne acorda cu energia ce urmează. Sunt momente cu un deosebit potențial creator – aici se sădește o sămânță ce stă să crească în afară – primăvara – sau în interior, toamna.
La echinocțiul de toamnă, lumina va crește în interior sau e necesar a fi crescută în interior, pentru că pe măsură ce sporește întunericul din afară și oamenii petrec tot mai mult timp în casă, rămân cu ei îșiși și încep lucrul cu sine, cu propriul întuneric, iar pentru asta e necesară lumina.
Cum ne putem întări această lumină atât de necesară în sezonul rece și întunecat? Pornind de la energia magică a recunoștinței pe care o trăim în preajma echinocțiului de toamnă. Și chiar dacă nu facem un exercițiu conștient, natura are grijă să ne stimuleze acest sentiment, pentru că iată, toamna e plină de roade și culoare. Toamna culegem roadele pământului și inima se umple de bucuria recunoștinței când adunăm în cămară ceea ce mama natură a crescut pentru noi. Ducând exercițiul mai departe, astăzi, este ziua perfectă pentru a manifesta recunoștință. Așa că exercițiul pe care îl propun astăzi, pentru a onora energia echinocțiului de toamnă este acesta, al recunoștinței:
- În jurnal, pe o foaie, într-o conversație, în gând sau meditație, în interacțiunea cu ceilalți – manifestă conștient recunoștință!
- În fiecare seară la culcare rememorează în gând sau în scris, faptele zilei și mulțumește pentru fiecare experiență – de multe ori, înainte, când mergeam la culcare aveam sentimentul că n-am făcut nimic bun în ziua respectivă. Însă când am început să practic recunoștința în mod activ și conștient, am văzut că zilele mele erau pline de grație divină și eu habar nu aveam
- Când vorbești cu cineva, caută motive de recunoștință – în conversație, în omul respectiv, în ceea ce vă înconjoară și mărturisește-le cu glas tare, să se răspândească lumina
- În momentele de greutate, boală, suferință, caută motive de mulțumire și concentrează-te pe acelea, pentru a le spori puterea și a ieși mai repede la lumină
- Privind în urmă la anul acesta greu prin care cu toții trecem și ne transformăm, să căutăm motive de recunoștință – cum am crescut anul acesta? Ce lecții am învățat? Unde credeam că nu mai putem, dar am putut?
- Continuă tu lista cu variații ale acestui exercițiu și dă mai departe ștafeta recunoștinței
La echinocțiul de toamnă, astrologic, Soarele trece din Fecioară în Balanță, făcând pasul de la discriminare la armonizare. Fecioara categorisește, împarte, pentru a vedea clar din ce sunt făcute lucrurile. Balanța caută să le unească, să le armonizeze. Divide et coagula zice un principiu în alchimie care presupune că pentru a vindeca întregul este nevoie a fi desfăcut în părțile din care este compus, a le purifica pe fiecare și a le reuni apoi într-un organism reînnoit. Reunirea aceasta se dorește a fi înfăptuită în Balanță, zodie a parteneriatelor, a uniunii, a oglindirii. De aici încolo, individul se caută pe sine în celălalt și partea provocatoare este că de cele mai multe ori, ceea ce găsește nu este tocmai pe placul său. Pentru că prin celălalt ne întâlnim cu umbra noastră. Și iată un motiv pentru a fi recunoscători partenerilor noștri pentru această oglindire. În recunoștință, evoluția se poate întâmpla mai ușor, mai rapid.
Scriam mai sus că recunoștința presupune un fel de abandon la care ajungem prin renunțarea la frici, la control, la atașamente. Balanța guvernează rinichii în astrologia medicală, sediul fricilor. Între care, cea mai mare este frica de singurătate (din cauza căreia Balanța preferă să stea în relații toxice, decât să se elibereze), urmată de frica de conflict (care duce la compromisuri și chiar la agresivitate), neîncrederea în forțele proprii (care adesea se manifestă ca aroganță și agresivitate), etc.
Nu există credință, iubire, armonie, atunci când suntem prinși în fricile noastre și când vrem să controlăm rezultatul, refuzând curgerea cu viața. Întocmai ca omul care a îngropat talantul, de frică. Și nu era frica de stăpânul lui, ci frica de propria măreție. Cred că, de fapt, de asta ne temem, atunci când, neîncrezători, evităm sau refuzăm să ne manifestăm talentele și înzestrările.
Așa că, pornind de la exercițiul de recunoștință, ne creștem vibrația, ne încărcăm cu vitalitate și încredere și pornim la drum prin sezonul Balanței, focusându-ne pe ceea ce ne aduce armonie și echilibru, fără să pierdem din vedere lucrul cu temerile noastre și cum le putem valorifica.
Balanța este guvernată de Venus, iar pe Venus o putem trăi pe o frecvență înaltă de vibrație, contemplând natura. Privind natura într-o stare meditativă, ne crește frecvența de vibrație și începem să accesăm cunoaștere la un nivel elevat, înțelegând mai bine sensul ascuns, subtil al lucrurilor. Așa că, o meditație în natură, astăzi, între orele 15:30-17:30 este un mod excelent de a petrece echinocțiul de toamnă.
Să ne fie cu bucurie și să avem o toamnă rodnică și plină de recunoștință! Pentru că din energia recunoștinței creștem, ni se mai dă, ne deschidem înspre a primi mai mult. Celui ce are ochi să vadă binele și frumosul și reușita, i se va mai da din acestea. Cel ce stă în frică, ajunge să fie îngropat de frica sa.
Vă mulțumesc!
Ana-Maria Negrii 