Gipsy Queen și Roșia din ghiveci – Ce nu te omoară, te face mai puternic!

Astăzi vreau să o fac renumită pe Roșia din balconul meu. Pentru că merită. Pentru că e o luptătoare, o puternică, o învingătoare.

Roșia din balcon

De multe ori, în consultațiile astrologice, recomand oamenilor să contemple natura cu procesele ei și curgerea ei firească. Și tot mai des am sentimentul că tragediile zilei de astăzi provin din îndepărtarea noastră de natură, frica paralizantă în fața morții s-a accentuat tot din cauză că ne-am rupt de pământ și am uitat să privim în profunzime ritmurile naturii.

”Priviți natura și veți înțelege din ce în ce mai bine!” – spunea Albert Einstein și cred tot mai mult că doar atât dacă am face și tot ne-am vindeca de călăreții apocalipsei care ne populează psihicul și ne țin în frică și disperare.

Natura ne vorbește și nu e neapărat nevoie să ne urcăm în mașini și să fugim la mare sau la munte. Uneori ajunge doar să întinzi niște rufe pe balcon și să-ți cadă privirea pe Roșia din ghivechiul din colț care își întinde semeață, victorioasă frunzele către soarele dimineții, având o aură de lumină radioasă plină de bucurie.

Mă uimește! A crescut înaltă, cât mine de înaltă, s-a întins sus, către lumină și privindu-i tulpina în jos până la pământ îmi dau seama că a parcurs un drum lung și anevoios și văd că în partea de jos tulpina este mult mai subțire și sus, unde se ramifică, tulpina este groasă, viguroasă. Mă uimește și mai tare! Cum vine asta? Nu în partea de jos tulpina ar trebui să fie mai groasă și pe măsură ce se ramifică să aibă mlădițe tot mai subțirele? În partea de jos a fost într-un con de umbră, soarele ajungea la ea mai târziu, nu chiar de la primele raze ale dimineții, și ea a avut mai mult de luptat. Dar a crescut mai înaltă decât toate celelalte roșii din ghiveci. Dorul ei de lumină, de creștere, de rodire, a împins-o tot mai sus către Soare, către absolut. În prima parte a vieții ei au atacat-o gângăniile, afide și alte mâncătoare de plante de balcon, m-am străduit mult să le țin în viață anul acesta – și paraziți, și mucegai pentru că a plouat mult și a fost umezeală, și lupta pentru lumină. Dar a ajuns până la nivelul la care putea să se ridice deasupra celorlalte plante, să iasă din conul de umbră și să se înalțe bucuroasă către Soare și de-acolo în sus tulpina ei a devenit tot mai viguroasă, frunzele puternice, încărcate cu lumina solară au reușit să facă față atacatorilor, sistemul ei imunitar s-a întărit și, într-un târziu, a înflorit. Eu o tot dau lângă perete, să se spirjine, să nu-și rupă cumva tulpina care mă tem să nu fie prea fragilă, dar ea, nu și nu, ea aleargă după lumină cu o sete de viață nemaipomenită și dimineața iar o găsesc cu ramurile întinse către soarele blând și călduț. Și astăzi, privindu-i tulpina și înapoi la trecutul ei și la lupta noastră din acest an de a răzbi, am înțeles. Ce nu te omoară, te face mai puternic! Dar dincolo de asta, ceea ce te poartă prin viață contează infinit mai mult.

Atâtea lecții de viață îmi predă această Roșie, că nu știu cum să fac să le cuprind pe toate dintr-un inspir.

  1. Uneori trăiești cu impresia că te naști în contextul greșit – în familia greșită, în școala greșită, că trăiești în umbră, că ai ghinion, că îți este mai greu decât celorlalți, aproape poți simți că mori apăsat sub greutatea vieții – perioada când roșioara a fost atacată de paraziți și frunzele îi erau arse, mâncate și abia mai putea prelucra resursele pentru supraviețuire
  2. Cu toate acestea, sufletul are misiunea lui, călătoria lui și poartă în el dorul acestea de regăsire de sine, de întâlnire cu Soarele și împotriva tuturor dificultăților, aspiră către înalt, către înflorire și rodire și continuă să urce, să caute lumina, să se hrănească
  3. La un moment dat în viață, ne găsim locul, spațiul în care sufletul își regăsește muzica, familia de suflete, cadrul în care își poate desface aripile să zboare și se deschide către viață și tulpinile se întăresc și ființa înflorește, aspirând în continuare către Lumină, către Soare
  4. Poate că uneori durează mai mult până să rodim, dar într-un final și asta se întâmplă și atunci lumea noastră devine plină de gust și de arome dar și de satisfacția ce provine din faptul că prin rodul nostru îi hrănim și pe alții
  5. Dar asta presupune ca noi să ”murim”, să ne dăm viața pentru a aduce bucurie celorlalți, să ne punem roadele muncii în slujba celorlalți
  6. Desigur, știm că, de fapt, nu murim niciodată, pentru că din semințele rodului nostru, la anul va crește o nouă roșioară, luptătoare, plină de speranță, învingătoare.
  7. Și așa înțelegem că în fiecare dintre noi este Calea, Adevărul, Viața!

Ah, atâtea minunate revelații a adus cu ea această Roșie. Aseară am fost la Gipsy Queen în cadrul Tiff și îmi dau seama acum că povestea era tot despre asta. Despre cum te poți naște într-un mediu în care nu e așa ușor să evoluezi, totul îți este potrivnic. La asta se adaugă și decizii care par greșite și poate că te împovărează și mai mult. Și atunci pare că viața se stinge în tine, seva e din ce în ce mai puțină, motivația de a trăi piere cu totul, tulpina e subțire, fragilă. Și totuși, chiar și fără susținerea părinților, a familiei, mergi mai departe și continui să aspiri către un viitor mai luminos. Și oricât de mult fugi de rădăcinile tale, într-o zi realizezi că tot de-acolo îți poți trage puterea și înțelegi că nimic nu e întâmplător și că totul făcea parte din procesul de creștere. Și te reîntorci la esența ta, la cine ești și înveți să folosești asta nu doar ca să supraviețuiești, ci și să strălucești, să înflorești, să rodești, să prosperi. Și tulpina se întărește și se ramifică, deși în partea de jos e subțirică și plină de răni și de traume.

Sursa foto

Nu trebuie să fie așa, desigur, nu e nevoie să trăim traume ca să devenim mai puternici, nimeni nu ar trebui să sufere. Dar nici nu trebuie să ne lăsăm ”uciși” de suferințele noastre. E important să conștientizăm că e în natura noastră să aspirăm către Soare și prin Soare mă refer la sufletul, la esența noastră, la regăsirea de sine. Și când reușim să facem asta, putem înflori și rodi, indiferent de suferințele pe care le poartă trecutul nostru.

M-am întâlnit mult în ultima perioadă cu situații din acestea de traume adunate, unele de-a dreptul pline de cruzime și durere insuportabilă și astăzi, Roșia mea m-a ajutat să înțeleg că nu ai cum să le ștergi, nu ai cum să renunți la o parte din tulpină, pentru că prin ea vine seva hrănitoare din pământ, sevă care te poate susține să urci spre lumină. Nu putem șterge trecutul, nu putem să ne ferim de suferințe oricât de mult ne-am strădui, dar putem să le dăm sens, semnificație, putem face pace, ne putem sprijini pe tot ceea ce am trăit pentru a urca mereu și mereu către Soare.

Evit să vorbesc despre vindecare, pentru că am impresia că asta sugerează la nivel subconștient că am fi mereu într-o stare de boală și am rămâne blocați într-un cerc vicios în care tot am căuta vindecarea. Mă animă mai mult ideea de integrare, de întregire, de adus acasă toate părțile din mine și din trecutul meu. Pentru că tot ceea ce am trăit a făcut parte din călătoria mea, din devenirea a cine sunt astăzi. Roșia mea privește astăzi către Soare și se pregătește să nască rod din florile ei. Dar știe că nu poate face asta fără partea ei de tulpină subțirică și fragilă prin care urcă seva dinspre pământ.

Așa și noi, nu ne putem rupe de trecutul nostru, dar ne putem sprijini pe el.

Este o perioadă în care putem conștientiza mult din condiționările și autolimitările noastre în raport cu trecutul, cu familia și putem găsi resurse să ne eliberăm de acestea, integrându-le, aducându-le acasă. E un proces alchimic prin care putem transforma ceea ce considerăm a fi un defect, un neajuns, în putere, întocmai ca Roșia din ghiveciul de pe balconul meu sau ca Gipsy Queen, care chiar și în momentele cele mai grele sau tocmai în acele momente a găsit puterea de a continua, împotriva șanselor minime care i s-ar fi dat.

Extrapolând și judecând timpurile grele pe care le trăim, pare că trecem printr-un astfel de proces la nivel global și suntem cu toții în asta, plante, animale, oameni, Cerul și Pământul, Soarele și Luna. Să căutăm sensul mai adânc, profunzimile evenimentelor exterioare pentru a reuși cu toții să ne reîntregim și să renaștem, să lăsăm semințe bune în urma noastră.

Și să nu negăm, să nu căutăm ca disperații starea de bine, revenirea la normal, evadarea din lume prin tot felul de simulacre de plăcere și fericire. Să căutăm să ne recunoaștem fricile, durerile, suferința și să le dăm sens, direcție, să ne întindem brațele către Soare și să primim lumina conștienței pentru a putea să devenim integri!

Aaa, și căutați răspunsuri și în lucruri simple, în momentele obișnuite de zi cu zi, căci dacă antrenăm ochiul să le vadă, putem avea revelații pline de sens și în conversație cu o Roșie.

Să rodim frumos!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.