Acum două zile, pe când Soarele trecea granița dintre zodia Taurului și cea a Gemenilor, m-a vizitat o veche cunoștință, ce apare din când în când să-mi povestească despre nimicnicie și nonsens – demonul zădărniciei. Ne știm demult și ne întâlnim pe ici pe colo prin viață, uneori când lumea e mai strălucitoare și mai ispititoare, ca să-mi amintească de efemeritatea ei, alteori când mă trezesc să mă semețesc de progresul spiritual sau de orice fel ca să-mi amintească de Ego-ul meu mult prea umflat și să mă readucă în matcă. De fiecare dată e cel puțin incomod, dacă nu de-a dreptul insuportabil să mă întâlnesc cu acest demon.
De data aceasta mi-a vorbit despre cunoaștere și cuvânt până am ajuns în punctul în care să nu mai suport să mă aud gândind. Atât zgomot! Atâta fățărnicie! Atâta zbatere să demonstrez că am un sens. Mi-am amintit de vorba aceea citită undeva într-o poză dintr-o carte – ”cu cât mai goală căruța, cu atât mai mare zgomotul” – și, Doamne, ce dureros este să te întâlnești așa cu tine și să-ți vezi micimea și strădania de a face cât o ceapă degerată. Ah, dureros până la os!
”Întâmplător”, în starea mea de confruntare cu acest întuneric, am dat peste Arta de a mustra a Dnei Ileana Vasilescu, carte ce stătea uitată de ceva vreme în noptieră. Am deschis-o la întâmplare și iată surpriză:
”Cuvântul n-a fost întotdeauna îmbinare devitalizată de sunete purtătoare de informație abstractă, ci o forță plină de viață, zămislitoare,desprinsă din Verbul Divin. În vechime, cuvântul era considerat sfânt și se folosea cu profundă evlavie. Intonarea imnurilor sacre producea cutremurare interioară, pentru că păstra puterea Logosului.”
” La început era Cuvântul…”
Însă cu cât mai tare ne-am civilizat și ne-am îndepărtat de natură, de spiritual, vorbirea a devenit înșiruire de cuvinte goale, ce nimic nu au a spune, vorba poetului. ”Când vorbim, nu facem actul creator al înțelegerii iluminatorii.”
”Vorbirea a devenit abstractă, exterioară, moartă… Terminologia alambicată a științei materialiste, abstractizarea noțiunilor, bârfa, taclalele, manipularea politică, persuasiunea comercială (reclamele) sunt tot atâtea forme de îmbolnăvire a cuvântului și vorbirii. Desacralizându-se, cuvântul s-a golit de divin. Înainte de a vorbi, să ne conectăm la Logos și cuvintele vor fi pline de lumină, iubire, însuflețire și însuflețitoare, adică ziditoare. Astfel vom vorbi puțin și asta ne sperie!”
Cine sunt eu fără cuvintele mele? Cine sunt fără cunoașterea adunată? Ce-o să însemn dacă nu mai am nimic de zis sau dacă mă opresc din a transmite toată această furtună de gânduri ce mi se tot învârte prin minte? Dar dacă mă opresc din vorbit o să pot face să tacă și mintea? Cum pot face să învăț să vorbesc cu sens? Toate acestea și altele nenumărate aleargă în vârtejuri prin gânduri și liniștea e atât de greu de dobândit. Încet-încet se cerne însă un gând tot mai viu – Tăcere! Tăcerea e de aur!
Citesc mai departe în carte:
”Încărcătura spirituală și afectivă a cuvântului depinde de natura gândurilor și sentimentelor viețuite când vorbim. Ce spunem capătă automat încărcătura lor, pozitivă sau negativă. Într-un simplu Da sau Nu poate fi o lume de sentimente și înțelesuri. Este știut că sentimentele și trăirile negative îmbolnăvesc sufletul și trupul, favorizează evenimente nefaste, pregătesc moartea. Sentimentele și gândurile pozitive sunt ziditoare, dau viață. Cine știe ce se întâmplă în lume ca urmare a gândurilor și sentimentelor va înțelege că este la fel de important să nu îndrepte gânduri rele către o persoană sau alta, pe cât este de important să se abțină să tragă gloanțe în ele.”
”Omul își poate propune: e necesar să mă dezvolt în cadrul cuvântului încât tocmai prin cuvânt să-mi corijez tot ce este încăpățânare, prea personal, primind în sufletul meu ceea ce în cuvântul plin de înțelepciune al tuturor timourilor s-a revelat oamenilor.”
”Flecăreala, bârfa, manipularea, minciuna sunt agresiuni îndreptate împotriva demnității umane. Unde cuvântul decade, însuși omenescul și individul sunt în pericol.”
”Logosul este iubire și putere creatoare. Vorbind umbriți de Logos, ne vom lăsa învăluiți de esența acestuia, pe care, prin cuvinte, o vom transmite semenilor. În evoluția sa, omul a pierdut legătura cu Logosul ce continuă să-i vorbească, dar depinde de el să vrea să asculte, să-l audă. Poate omul redobândi Cuvântul? Atunci când Spiritualul vorbește, Cerurile și Pământul tac ca să-i asculte Cuvîntul, care este germen fertil. Dobândind pacea interioară, lăsăm Logosul să lucreze în noi, prin noi; îl lăsăm să ne conducă spre Geniul limbii și, prin el, spre lumea spirituală.”
Mai departe scrie în carte și totul este însoțit de grăitoare povești cu tâlc despre vorbirea cu sens. Pe mine m-a condus către a conștientiza o nevoie profundă de tăcere. Și astăzi, când este lună nouă în Gemeni (cu patru planete în această zodie), totul face mult mai mult sens. Așa că, fără prea multe cuvinte, vă invit ca în sezonul Gemenilor să învățăm tăcerea și vorbirea cu sens! Să dăm cuvântului profunzimi spirituale și să învățăm a pătrunde cunoașterea autentică prin pacea minții, meditând și ascultând mesajul Cerului. Prin exerciții de observație atente putem vedea cât de multă energie risipim vorbind aiurea, trăncănind ca morile stricate, fără a avea nimic de zis, fără a zidi. Pornind de aici, să stăm în tăcere și să auzim ce ne șoptesc îngerii. Cine știe ce povești pline de har se vor naște din aceste tăceri de aur.
Lună nouă cu binecuvântări!
Cu iubire,
Peștele visător
Ana-Maria Negrii 