Totul este bine!

Bună dimi, Oameni frumoși!

Cum e vremea pe cerul inimii voastre?

Cum se traduce în voi povestea astrelor din cer în perioada aceasta? Ce vă aduce bucurie, ce vă sperie, cu ce demoni vă luptați?

Avem două conjuncții puternice zilele acestea – una va trece mai repede, alta mai încetuc.

Marte/Saturn în Vărsător – Marte se mișcă mai repede și va avansa rapid către alte zări, dar se poate ca zilele acestea să aducă energia necesară de a iniția proiecte pe termen lung, proiecte futuriste cu invenții nemaivăzute, nemaiauzite poate, prin care să-i ajutăm pe ceilalți, să schimbăm lumea, acțiuni umanitare sau revoluționare, sau care au legătură cu libertatea, prietenia, colaborarea.

Întâlnirea lui Jupiter cu Pluton este mai intensă, mai profundă. Numai dacă ne gândim la frica asta colectivă și la fricile care ne bântuie individual, putem înțelege intensitatea. Dar, cu Jupiter în ecuație, să nu ne fie frică de frică vă îndemn. Jupiter este vindecător, scoate la lumină ceea ce avem de văzut și vindecat.

Personal, m-am mai întâlnit cu energia asta în 2017-2018, cât Jupiter a trecut prin Scorpion. Atunci a fost un preambul și a fost un an profund vindecător, poate pentru fiecare în parte. Acum, când Jupiter se întâlnește cu Pluton, totul devine globalizat. Pluton este o planetă transpersonală și, alături de Uranus și Neptun, influența lui se reflectă la nivel global, societal. Jupiter mărește tot ce întâlnește în calea lui, Pluton este zeul întunericului, al morții – așa că acum, vrem, nu vrem, suntem forțați să ne întâlnim cu întunericul din noi, din lume. Cu cât ne asumăm fiecare pătrățica sa, integrarea acestor frici, cu cât avem curajul că privim moartea în față și să acceptăm toate formele de sfârșit (sfârșitul celor ce trebuie să se sfârșească acum), cu atât asta se va reflecta la nivel global în lumină, înțelegere, armonie. Nu ne putem aștepta ca cei care conduc să aibă un comportament armonios în fața situațiilor de criză, dacă fiecare la casa lui reacționează agresiv, violent, inconștient. Vă recomand ca exercițiu să reduceți tot pământul tot universul la propria ființă. Tot ceea ce vedem în afara noastră se reduce până rămân doar eu și planeta și înțeleg că totul depinde de mine. Așa cum Micul Prinț era doar el și micuța lui planetă. Este total contra- productiv acum să mai dăm vina pe alții. Own Your Shit! – asta e calea acum. Și e important să avem încredere în energia Jupiteriană – Jupiter este marele benefic – să folosim energia lui vindecătoare, să ne străduim să manifestăm asta în aspectele sale benefice: bunătate, generozitate, jovialitate, sinceritate, noblețe, de încredere, înțelepciune, discernământ, devoțiune, bun simț, recunoștință și mulțumire sinceră, aspirații superioare. Acestea sunt aspecte înalte ale energiei jupiteriene pe care le putem amplifica acum în viețile noastre și prin care putem accesa puterea de care avem nevoie să ne îmblânzim demonii (Pluton). Iar Pluton nu trebuie demonizat sau văzut ca un distrugător, ci e nevoie să înțelegem că el pur și simplu nu are nici un fel de toleranță pentru atașamentele bolnăvicioase, pentru apucăturile greșite, care ne îndepărtează de calea sufletului – distruge tot ceea ce înlănțuie sufletul, fără notificare prealabilă. Pentru că Pluton știe că nu există Moarte cu adevărat. Ci doar transformare. Așa că cei care câștigă acum sunt cei care se lasă transformați, cei care renunță de bună voie, cei care se predau în fața vieții, a voinței divine. Pluton este Omnipotența divină! Așa că Facă-se Voia Ta! este calea acum.

Practicile de transmutare și sublimare sunt extrem de benefice acum – pentru cei care practică tantra, yoga sau alte căi similare.

Exercițiile de renunțare conștientă – de exemplu – pot face o listă cu tot ce simt că mă înlănțuie, mai ales la nivel psiho-emoțional și pot medita asupra modurilor în care mă pot elibera de acestea.

Jupiter este ghidul spiritual – așa că meditația, rugăciunea, orice fel de practică spirituală poate fi benefică, revelatoare, transformatoare.

Deasemenea, Jupiter reprezintă casa a IX-a , a spiritualității dar și a viselor și viziunilor – deci fiți atenți la ce visați. Este posibil ca multă lume să aibă acum tot felul de coșmaruri, vise sângeroase, cu distrugeri, cu șerpi sau alte animale plutoniene, cu arme, cu sex. Este important de înțeles că visele, oricât de groaznice ar fi, sunt o cale mult mai bună de eliberat/lucrat cu demonii interiori decât viața reală. Așa că nu vă înspăimântați, e de bine.

Nu e ușor, dar nici nu e sfârșitul lumii. Adică este, dar un altfel de sfârșit decât am crede noi. Am avut săptămâna trecută într-o meditație imaginea Lui Hristos venind pe nori dar nu am simțit nici o amenințare. Este ca un fel de ziua judecății – dar ziua judecății este acel moment când stai față în față cu tine și te vezi. Vezi toate modurile în care te-ai înșelat, toate minciunile pe care ți le-ai spus, toate modurile în care ți-ai trădat sufletul, îți vezi întunericul și decizi în sfârșit să ai compasiune pentru tine, să te îmbrățișezi, să te iubești așa cum ești. Inerția ne menține încă într-un fel de cursă și ne zbatem în continuare să menținem ritmul, să respectăm programul, să ne bifăm obiectivele. Dar eu în toate citirile pe care le fac primesc mesajul să mă relaxez și să stau în liniște, să meditez pentru că de acolo vor veni răspunsurile. Și desigur că nu cred – cum să mă relaxez, am treabă! Nu pot sta. Însă dacă stau un pic să mă gândesc la ce reprezintă o lună-două de pauză dintr-un an sau dintr-o sută sau din eternitate, mi se pare atât de prostească zbaterea asta a mea. Adică ce vreau eu să fac aici? Ce vreau să bifez? Și de ce fug? Pentru că deși mi se pare că aș pierde timpul, stand în meditație s-ar putea să mă întâlnesc cu eternitatea și atunci toate astea vor părea praf în vânt.

Jupiter și Pluton ne oferă șansa unei zile a judecății în care să vedem cu adevărat esența esențelor, sensul sensurilor.

Și, ca întotdeauna, e o chestiune de alegeri – pot alege să mor de frică sau pot alege să-mi îmblânzesc fricile și să redevin o ființă întreagă.

Mă gândeam zilele trecute la cum ne scârbește tot ce e murdar, rahatul vieții și tot evităm să privim în direcția lui. Dar o grădină devine cu atât mai înfloritoare și mai roditoare cu cât o îngrași cu bălegar. Tataia căra toată iarna gunoiul de la animale undeva într-o parte a grădinii și folosea primăvara gunoiul transformat în îngrășământ. Ne-a învățat pe fiecare să rânim la coada vacii și să nu ne fie scârbă, pentru că gunoiul acela devenea aur curat pentru grădină în primăvară și noi aveam să păpăm legume bune și sănătoase, crescute, iată, cu bălegar de vacă! Wow!

Și mă mai gândeam la naștere care este un proces dureros, sângeros și scârbos dar totuși ceea ce rămâne este bucuria vieții care începe, bebelușul mic și rotunjor, cald, moale, dragostea necondiționată care se naște atunci pentru micul pui de om. După o vreme, nimeni nu mai ține minte durerea, pentru că toate forțele sunt direcționate către viață. Așa și acum – naștem dimpreună o viață nouă. Și doare! Dar în curând creierul va secreta din belșug hormoni ai fericirii care ne vor face să ne îndrăgostim iremediabil de noua viață născută și vom uita durerea. Ne vom aminti doar procesul transformării care ne va fi făcut mai înțelepți.

Așa că ce avem de făcut este să ne străduim să fim prezenți, conștienți, atenți la ceea ce trăim acum pentru că asta ne poate ajuta să devenim întregi. Integritate și autenticitate – o combinație reușită a calităților jupiteriene și plutoniene – am curajul să fiu eu însumi/însămi!!

Jupiter ne îndeamnă să fim optimiști și să ne lăsăm transformați. Totul va fi bine!

Totul este bine!

E important de precizat că nu încerc nici o îndulcire a realității, nici nu vreau să induc ideea de gândire pozitivă prostească, cu repetare de afirmații mecanic, pe de rost, în speranța că asta va face ziua să devină mai roz. Sunt vremuri grele acestea pe care le trăim, dar nu sunt primele în istorie și nici nu vor fi ultimele. Suntem într-o spirală a evoluției. Iluzia am trăit-o până acum. Iluzia că putem ascunde rahatul sub preș și putem pretinde că totul este bine în încercarea de a umple golul sufletesc cu tot felul de simulacre. Realitatea în care credeam că trăiam până acum și ne simțeam în aparență siguri devine acum doar un văl care pică și scoate la lumină tot ceea ce chiar am ascuns de noi înșine. Tot ceea ce părea în control până acum se prăbușește ca un castel din cărți de joc arătând fragilitatea vieții și în fața acestei fragilități se naște smerenia, respectul pentru ceea ce contează – viața, spiritul etern. Cum se traduce asta în viața de zi cu zi? Nu știu. Depinde de fiecare în parte. Știu doar că acolo unde simțim că facem compromisuri, că acționăm împotriva sinelui, acolo e buba.

Cum va arăta viitorul reconstruit? Nu știu. Dar să iau fiecare zi cu ce vine mă ajută să fiu aici și acum. ”Ajunge zilei răutatea ei!” Am încredere în viață, am încredere că Universul știe ce face, am încredere în această inteligență care face bobul de grâu să se crape dureros și să lase să crească din el un fir nou, verde-viu, o nouă viață. Viața poate merge înainte și fără mine. Nu are sens să mă tem. Las Viața să curgă și Viața alege pe unde să curgă și dacă pentru unii se termină acum, sunt convinsă că asta face parte și din alegerea lor. Poate fi greu de înțeles și acceptat pentru noi, cei care încă respirăm aici, dar dacă închidem ochii într-o meditație, și ne lăsăm pătrunși de Viață, putem înțelege măcar un pic că cei care pleacă acum nu mor, sunt tot vii, dar la alt nivel.

Gata! Că îs nescrisă demult și aș putea s-o țin așa până diseară.

Totul este bine! Este promisiunea lui Jupiter angrenat în conjuncturile planetare actuale.

Inima sus! Spiritul sus! Împreună vom reuși să facem saltul!

Cu drag de voi,

Peștele Visător


Un gând despre “Totul este bine!

  1. Si uite cum stau eu ca gandurile de-a valma in minte, cand iata ca imi amintesc de un „peste visator” si vindecator . Si citesc, citesc aici ceva de suflet, urat si frumos, dar revelator! Te pup

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.