Vise, astre și tarot

Vise, astre și tarot           

Sunt atât de multe gânduri care se așează zilele acestea, multe înțelesuri care se revelează, multe piese de puzzle care își găsesc locul, că nu apuc să stau să le scriu. Mai las câte trei rânduri scrise în jurnal, uneori doar cuvinte înșirate în ideea că atunci când le voi reciti îmi voi reaminti și poate le voi dezvolta. Dar știu că timpul trece și trece și inspirația de moment. Și nu mai revin la ele decât poate la vreo lună plină când mă voi uita în jurnal să văd ce scriam cu șase luni în urmă și atunci poate vor fi căpătat alte înțelesuri.

Așa că azi, acum, mă așez, iată, să aștern aici un exercițiu intuitiv pe care l-am făcut mai de dimineață lucrând cu un vis pe care l-am avut acum câteva zile, lămuririle pe care le-am cerut prin tarot și corelări cu elemente de astrologie.

Exercițiul este unul intuitiv, însă bazat totodată pe cunoașterea astrologică și experiența personală acumulată până acum. În ultimii ani am lucrat mult pentru a dezvolta intuiția și cu cât mai mult mă dedic acestui proces, cu atât mai mult se deschid căi către noi moduri de înțelegere și interpretare. Acesta este un exemplu în acest sens.

Visul

Anul acesta mi-am setat ca intenție să lucrez mai mult cu visele, intenție care probabil face parte din mine încă de când m-am născut (cu Soarele în Pești și cu Neptun în casa I) și care s-a reafirmat atunci când am creat acest blog asumându-mi natura de Pește Visător. Tot mai mult de atunci visele mele capătă profunzime, înțeles, sens.

Citind la începutul anului cartea lui Robert Moss – Istoria secretă a visului, am știut și simțit că vreau să aprofundez lucrul cu visele. Am fost deja de trei ori la medic în vis anul acesta și am și rezolvat problemele. Cer mesaje, rezolvări, vindecare, înțelesuri suplimentare prin vise. Nu tot timpul le pricep și notându-le și urmărindu-le prin timp, observ că nu tot timpul sensul se revelează imediat a doua zi. Uneori mai vin răspunsuri și după șase luni sau după trei ani. Și uneori un singur vis are rezonanțe și pentru a doua zi și pentru un moment din anii următori.

De data aceasta, am notat un vis avut în ziua echinocțiului. Visul a fost destul de puternic cât să îmi spună că merită notat și lucrat cu el. Și așa am făcut.

Iată visul:

Sunt într-o încăpere mare, dreptunghiulară, care este, de fapt, o secțiune dintr-un târg de pe la 1900. Târg de cai. Stau lângă un perete. Lângă mine sunt mai multe persoane aliniate lângă perete, urmărim cu toții caii. Într-o parte, în stânga, sunt aliniați în boxe ca la cursele de cai patru cai negri, care fornăie, bat din copite și par ca din altă lume. În fața lor aliniez niște pietre mari, rotunjite, plate și le arăt unor oameni cum să se joace sărind pe acele pietre ca pe un șotron. Nu am apucat să ne jucăm mult pentru că în jur se creează agitație și caii din boxe ies și încep să alerge în formație, aliniați toți patru, făcând ture în cerc ca la curse, fără să țină cont de oamenii adunați în arenă. Vin pur și simplu peste noi și noi trebuie să fugim din calea lor.

Mă retrag lângă perete și încerc să îmi dau seama dacă acei cai impresionant de frumoși dar sălbatici, de nestăpânit sunt totuși controlați de cineva. Lângă mine, un bărbat înalt, subțire, îmbrăcat arăbește, în negru, și el însuși negru ca tăciunele, ca și caii. Atât de negru că nu-i disting ochii în cap, cu pânză pe cap și cu fața acoperită pe jumătate ca și cum ar avea o mască. Tot neagră – nu se distinge unde începe masca și unde e fața lui. Urmărește caii. Pare că sunt în legătură și simt dinspre ei ceva malefic, negativ. Dar nu îmi este teamă. Pornesc către centrul pieței unde dau de o fată, adolescentă de 17-18 ani și fratele ei mai mic, îmbrăcați ca la 1900, încercând să cumpere un cal – un cal normal, roșcat, de casă, de folosit la fermă. Fata îl trimite pe băiat să întrebe cât costă calul. Negustorul zice 700, 682.

Caii negri se mai învârt încă în cerc, creând agitație. Eu trec pe lângă fată și văd că e necăjită. Când o întreb ce e cu ea, îmi răspunde că îi trebuie un cal dar a uitat cât a cerut negustorul pe el. Merg eu și îl întreb și apoi îi spun. Ea se agită și se lamentează că nu are atât să dea. Are doar 500.

O încurajez să negocieze – că, uite, calul are o rană desupra piciorului stâng din față, către piept și poate reduce din preț. Ea tot se lamentează și începe să plângă. Mă strădui să o încurajez. O trag deoparte într-o încăpere separată și îi explic că dacă vizualizează momentul în care a cumpărat calul, felul în care se simte, bucuria reușitei, asta o va ajuta să obțină mai ușor ceea ce dorește.

O întreb dacă știe Uddiyana Bandha (o tehnică yogină de contracție abdominală prin care se întărește voința, puterea interioară și se realizează mai ușor procesele de transformare a materiei în energie).

Îmi zice că da, sigur că știe, de la yoga. Îi propun să facem împreună și să vizualizăm cum reușim ceea ce dorește. Și pe măsură ce facem asta, retrase acolo în cămăruța aceea, văd cu ochii minții ceea ce vede și ea – un contract semnat pe 505, cum merge cu calul acasă, cum calul se vindecă și devine un cal alb, maiestuos, un fel de unicorn cu aripi. Fata devine o ființă angelică, totul devine un peisaj feeric, sublime, divin, ca un paradis. Totul este plin de lumină radiantă, fata este îmbrăcată într-o rochie vaporoasă, luminoasă și radiază cu toată ființa ei, exprimând recunoștință și o pace infinită. Totul era mult peste ce m-aș fi gândit eu când am încurajat-o să vizualizeze rezultatul. Dar fata este extrem de fericită de rezultat. Ea și calul alb par că reușesc să aducă pacea și să restaureze echilibrul în agitația creată de caii negri.

Acesta este visul așa cum mi-l amintesc.

Interpretare

Caut diverse moduri de a lucra cu visele și de a înțelege. Încep prin a le povesti cu omul meu sau cu alți apropiați și fiecare aduce câte un punct de vedere. Apoi, de câțiva ani, caut semnificații prin cartea 10000 de vise interpretate de Pamela Ball și de multe ori am făcut conexiuni utile. Sau folosesc o tehnică învățată acum câțiva ani de la Ana Maria Ștefănescu, profesionist al lucrului cu visele în România – prin care dau nume visului, caut elemente comune cu viața reală, întreb alți oameni despre ce-ar zice ei dacă ar fi visul lor și caut să le pun cap la cap.

Inevitabil fac și conexiuni astrologice, uneori chiar în timp ce  visez – încerc să înțeleg cu ce planetă sau tranzit pot asocia un personaj sau o scenă.

Și astăzi am întrebat și tarotul.

Să le iau pe rând.

Pornind de la interpretarea culorilor cailor, găsită în cartea Pamelei Ball, am considerat că aceștia reprezintă mai multe condiții existențiale:

  • Caii negri – latura instinctuală, pasională, pornirile animalice, partea sălbatică din noi care are nevoie să fie stăpânită, să-și găsească stăpân, altfel existând riscul de a distruge totul în cale.
  • Calul brun/roșcat – latura pragmatică, realist materialistă – cel care lucrează la fermă, resursa care trebuie folosită.
  • Calul alb – latura spirituală. Calul înaripat – transcenderea planului terestu, spiritualizare, puterea sufletului de a depăși condiția umană.
  • Unicornul – puritate, capacitatea de a ține latura egoistă sub control. Se spune că doar fecioarele aveau capacitatea de a percepe prezența unicornilor.

Caii negri care dărâmă tot în cale precum și străinul negru care pare că era în legătură cu ei pot fi asociați cu umbra colectivă – toate acele trăsături pe care le considerăm negative și le reprimăm, dar care nu dispar, ci se țes într-o pânză nevăzută a subconștientului nostru. Deși în majoritatea timpului ne străduim să ținem sub control toate aceste porniri (furie, agresiviate, ură, gelozie, instincte animalice, plăceri josnice, lene, complacere, etc.), se întâmplă adesea să scape de sub control, precum caii din boxe, și să calce totul în picioare fără discernământ, creând multă suferință în jur.

Visul pare un proces de trecere de la statutul de cal negru la cel alb înaripat, prin integrare, conștientizare, muncă cu sine.  

Tarot

Am întrebat și tarotul în legătură cu visul și răspunsul a fost după cum urmează:

  • Caii negri – VI de Bâte
  • Omul Negru – III de spade
  • Calul brun-roșcat – Arcana IV – Împăratul
  • Fata – Cavalerul de cupe
  • Calul alb – Arcana V – Marele Preot
  • Deznodământul: X de cupe

Pe care eu le-am interpretat așa:

Acei cai negri sunt într-adevăr asociați cu impulsurile, cu energia focului, a creativității, dorința, pasiunea, chiar impulsul sexual erotic – VI de bâte. Dacă eu mă tem de toate acestea și vreau să le controlez, să le țin închise în boxe și le dau drumul doar din când în când sau deloc, acestea devin umbra, o parte din mine pe care o neg, care se ascunde (e neagră de abia o pot percepe) și care ajunge să mă controleze, răbufnind în încercarea de a se elibera și de a se manifesta și sfârșind prin a aduce suferință.

Dar totuși, cartea VI de Bâte este una a victoriei, care vorbește despre integrare, sprijin reciproc, vești bune. Corelată cu faptul că acei cai alergau împreună, într-un sincron perfect, mă gândesc la ideea că suntem cu toții în asta, că e important să ne asumăm împreună lucrul cu umbra colectivă, să ne recunoaștem hibele și să ni le asumăm.

Omul Negru – III de spade – îmi vorbește despre riscul de a duce într-o zonă inaccesibilă posibilitatea de a integra suferința în mod benefic. Când ești rănit suficient de mult timp, devii rece, inaccesibil, te închizi, nu mai comunici, nu-ți mai dai voie să simți. Nu reușeam să-i văd ochii iar ochii sunt oglinda sufletului. Omul negru și III de spade îmi vorbesc de suferința la care se poate ajunge atunci când refuzăm să privim în față durerea, să o trăim și să o integrăm în mod sănătos.

Dar acest III de spade, ca mesaj legat de decizii luate împortiva dorinței, poate semnifica și o suferință temporară pe care e necesar să mi-o asum. Ca atunci când trec printr-o operație pentru a mă face apoi mai bine.

Am întrebat – pentru cine lucrează Omul Negru? Și mi-a ieșit Arcana IX – Eremitul – Înțeleptul, despre care am găsit că semnifică pe Saturn în Vărsător. Sună vreun clopoțel? Ieri, Saturn a făcut primul pas pe teritoriul vărsătorului. Înțeleg de ce nu m-am temut totuși în vis de caii negri și de omul negru. Fac parte din evoluție. E nevoie să-i vedem și să lucrăm cu ei, pentru că făcând asta, accesăm înțelepciunea eremitului.

Mai departe, calul maro-roșcat – arcana IV – Împăratul ca simbol al capricornului, al ordinii, structurii, siguranței. Acea siguranță pe care o ai atunci când ai resursele necesare pentru a lucra pământul și a culege roadele care îți asigură traiul. Fata dorea să cumpere acest cal, să-l folosească, pentru ca ea și familia ei să fie în siguranță, să-și asigure supraviețuirea. Dorința de a accesa în mod sănătos, benefic, energia capricornului, de a stăpâni planul material.

Fata- Cavalerul de cupe – o persoană plină de iubire, de sensibilitate, dăruire, o visătoare inocentă care dorește doar binele celor din jur și caută pacea și buna înțelegere. În acest stadiu fata este inocentă, doar visează, doar are aspirații spre mai bine, întocmai ca un ucenic la început de drum.

Prin practică spirituală care să o ducă la stăpânire de sine, controlul emoțiilor, asumarea puterii, a voinței (vezi exercițiile de Uddiyana Bandha, retragerea în cămăruță) poate ajunge la un nivel de cunoaștere și evoluție spirituală prin care poate obține control asupra lumii materiale – calul maro, ba mai mult poate transcende planul material și poate transforma și calul maro și pe ea însăși în ființe elevate, angelice, evoluate spiritual.

Calul alb – Marele preot indică această transformare prin puterea credinței, asumarea unui proces spiritual, respectarea etapelor de evoluție. O profundă experiență religioasă/spirituală menită să schimbe întregul curs al existenței – transfigurare, revelație mistică, etc.

Am cerut și un card pentru deznodământ pentru că în vis nu a fost prea clar finalul . Acesta este X de cupe, una dintre cele mai benefice cărți din tarot care îmi vorbește despre încununarea cu succes a eforturilor, împlinire, reușită, armonie, expresia cea mai înaltă a profundei și binefăcătoarei iubiri. Expresia unei atotcuprinzătoare iubiri față de oameni.

Astrologie

E clar și vizibil cu ochiul liber că traversăm o perioadă în care astrele par că s-au aliniat precum caii negri în boxe și par a călca totul în picioare, mai ales că toată suita de planete aliniate în Capricorn este în perioada aceasta activată treptat de Marte, impulsivul, inițiatorul, cel pus pe acțiune cu potențial de a declanșa inclusiv situații de criză. Tot în Capricorn este și nodul sud care ne vorbește despre karma, karma colectivă care se cere acum conștientizată, integrată.

Saturn tocmai a intrat în Vărsător, deschizând porțile unei noi ere, una în care vom fi nevoiți să lucrăm împreună, să accesăm energia grupului, a comunității, a colaborării. Să vizualizăm împreună un viitor luminos, în care reușim, să lucrăm la unison pentru asta.

Tehnica de uddiyana bandha presupune o muncă de transformare interioară care duce la conștientizarea și asumarea puterii interioare, a voinței acordate cu voința divină, a puterii de manifestare cu autenticitate și integritate. La capătul celălalt al Vărsătorului este Leul, astfel că înțeleg că doar prin munca cu mine însămi, prin asumarea propriului proces de transformare, prin trezirea soarelui interior, a individualității unice care sunt, îmi pot aduce contribuția la binele comun.  Și cred că asta va stimula de-acum intrarea lui Saturn în Vărsător – conștientizarea sinelui ca parte din întreg.

Marele preot corelat cu Jupiter mă duce cu gândul la conjuncția Saturn Jupiter, considerată deschizătoare a unei noi ere în evoluția umanității, una în care vom fi mai înțelepți, mai conectați cu lumile spirituale, vom experimenta o expansiune a conștiinței și vom avea capacitatea de a vedea pe termen mai lung implicațiile acțiunilor noastre, spre deosebire de perioada materialistă în care am fost orientați mai degrabă către câștigul imediat, palpabil.

În concluzie, mesajul visului și al cărților de tarot îmi aduce claritate în legătură cu perioada actuală. Înțeleg că deși acum mă simt de parcă aș fi călcată de caii negri furioși și risc să pierd controlul văzând doar suferința, lamentându-mă, plângând, e important să conștientizez că aceasta este doar o etapă dintr-un proces mai amplu. Dacă lucrez cu mine, dacă îmi asum această perioadă de privațiuni (vezi retragerea în cămăruță și lucrul cu sine) pot să reduc prețul de plătit (de la 700 la 505 – eu m-am gândit că sunt zile), ba chiar să evoluez foarte mult și să transcend suferința, reușind în final să fac un mare salt evolutiv. Să cuceresc paradisul.

Așa că e important să vizualizez reușita, să mă concentrez pe ceea ce doresc să obțin, să țin ochii pe premiu, cum s-ar zice.

Dincolo de mesajul personal al acestui vis, consider că îl pot asocia cu tot contextual actual, cu situația de criză în care ne găsim și chiar dacă pare disperată pe alocuri, pentru că e multă suferință și mor oameni și structurile sociale, economice, politice încep să se clatine și să se descompună, aducând deznădejde și panică, e important să ne păstrăm credința și încrederea. Nu în viitor, ci în noi înșine, cei capabili să creeze acest viitor.

Pentru a onora visul, astăzi am făcut uddiyana bandha și voi face în fiecare zi de-acum încolo, pentru că asta întărește puterea interioară și aduce curajul de a acționa, întărește încrederea în sine și ajută la auto-asumare. Deasemenea pune voința personală în acord cu voința divină și mă ajută să devin instrument al intenției divine. Doamne, facă-se Voia Ta!

În plus, mă concentrez în această perioadă pe a acționa asupra acelor situații care sunt în puterea mea – îmi fac practica de yoga, meditez, mă rog, îmi asum statul acasă cu copiii, organizarea activităților, respect regulile sociale de criză, etc. Lucrez cu umbra mea – caut să văd acele aspecte la care mai am de lucrat și mă disciplinez în acest sens.

Celelalte, pe care nu le pot controla, i le las lui Dumnezeu. Și sunt destule acum. Așa că aleg să nu mă încarc cu ele, ca să nu cad pradă disperării. Asta sigur nu m-ar ajuta.

Îmi este clar, însă, că e important să fiu deschisă , adaptabilă, pentru că nimic nu este sigur și în control în plan social. Și cred că aceasta este o ocazie extraordinară de a învăța să trăiesc în prezent. Nu am nici un control asupra viitorului, nu știu ce se va întâmpla mâine, așa că mă trezesc dimineața și mulțumesc pentru fiecare zi și o iau la pas prin fiecare clipă și fac ce pot cu ce am.

Știu că va fi bine. Visul meu mi-a arătat asta. Tarotul a confirmat.

Un singur lucru îmi sună în minte de o vreme încoace: Fă rai din ce ai!

Așa să ne ajute Domnul!


2 gânduri despre “Vise, astre și tarot

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.