Ana-Maria Negrii

Vi se întâmplă să primiți ceva din senin, ca dar, și să simțiți un fel de jenă și aproape instantaneu să vă gândiți că musai trebuie să dați ceva la schimb? Și să nu aveți liniște până nu dăruiți la rândul vostru, poate ceva și mai special decât ați primit. V-ați întrebat vreodată de unde vine asta și dacă e normală această reacție? De ce nu primim și doar atât? Să ne bucurăm pur și simplu de acest act de a primi. Pentru că am fost învățați că nimic nu e gratis? Sau poate că trăim cu acel sentiment de ”nu merit”. Cine sunt eu să primesc atenția și aprecierea cuiva? Și dacă primesc, musai să fac ceva să-mi dovedesc valoarea, să simt că merit. Mai grav decât atât e să nu primesc deloc – ”nu, mulțumesc!„ – deși în sinea mea mă bucură nespus ideea de a primi atenție, apreciere sub formă de daruri, gesturi frumoase, cuvinte de încurajare, etc. Dar dacă am învățat de-a lungul timpului că a primi te obligă la ceva, atunci mai bine mă feresc, stau în banca mea și visez în secret că într-o zi voi merita să primesc. Dar nu azi. Azi trebuie să muncesc din greu, să dau 110%, adică și din ce nu am, să trăiesc pe credit, cum ar veni. Pentru că sigur, într-un fel sau altul am restanțe la ceva, sunt pe minus, am mereu de completat, de prefecționat, de demonstrat și mai am cale lungă până la a merita pe deplin să primesc ceva.

Dar dacă nu e așa? Dacă primesc pentru că merit? Dacă primesc pentru că asta face parte dintr-un flux mai amplu, pe care eu nu-l pot percepe cu ochii fizici și cu mintea normală, ci ar trebui să-mi lărgesc punctul de vedere, conștiința, ca să pot percepe modul în care totul în Univers este în echilibru și funcționează în cele mai mici detalii.

Legea cauzei și efectului (karma) spune că pentru orice cauză există un efect și orice efect are o cauză. Vizualizând această înlănțuire la o scală amplă, universală, mă pot gândi că nimic nu este întâmplător și ieșit din context. Să am încredere în acest flux universal presupune un act de credință pentru că mă încred în faptul că totul în Univers se echilibrează până la urmă și pot astfel să nu mai irosesc energie chinuindu-mă să fac ceva pentru a recompensa pe cel care mi-a dăruit ceva.

Cum se traduce asta:

• Primesc cu bucurie! – de fiecare dată când primesc ceva, am în minte această lege a echilibrului universal, chiar dacă nu cunosc toate detaliile, nu văd în spatele cortinei. Știu că acest dar care vine înspre mine se înscrie într-un cadru mai larg și că undeva pe axa evoluției mele (în viața asta sau în altele) se completează cu un alt act al meu (din trecut sau din viitor). Bucuria cu care eu primesc îl hrănește pe cel care dăruiește și e posibil să-i aducă și mai multă bucurie, pentru că oamenii se simt fericiți atunci când dăruiesc, când aduc fericire altora
• Am încredere! – chiar dacă nu știu/nu văd cum se echilibrează, știu că Viața nu lasă goluri și că acest act de primire poate fi un efect al unei acțiuni inițiate în trecut sau o cauză pentru o acțiune viitoare. Și nu e obligatoriu să dăruiesc aceleiași persoane, ci e posibil să fie o înlănțuire de genul ”Dă mai departe!” . Ceea ce este chiar de dorit.
• ”Doamne, sporește-mi darul!” – Când primesc cu bucurie, fără să mă gândesc să dau înapoi ceva, aceleiași persoane, crește în mine sentimentul recunoștinței, îmi crește inima și din această energie simt să dăruiesc mai departe la rândul meu, ceea ce poate duce la o creștere exponențială. În loc de o simplă tranzacție ”îmi dai-îți dau, suntem chit”, facem bucuria să crească, să se înmulțească, să umple pământul. Și asta crește vibrația și aduce fericire. Cum ar fi să hrănim această bucurie?
• ”Doamne, sporește-mi darul!2” – Când spun ”Nu, mulțumesc” atunci când primesc ceva, deși în sinea mea m-aș bucura și sper în secret ca celălalt să insiste se poate întâmpla să primesc până la urmă, dar să trăiesc un sentiment de vibrație negativă, o contradicție interioară, sau să nu primesc și atunci să mă simt și mai rău, să trăiesc o părere de rău, o stare de gol, să mă simt fără semnificație. În ambele cazuri, ceea ce pleacă din mine ca vibrație este un mesaj negativ, un mare NU transmis Universului. Și Universul ăsta este infinit de generos și de abundent, dar nu se bagă peste mine, îmi lasă spațiu, mă lasă să decid, să liber-arbitrez. Și atunci, nu-mi dă cu forța. Cum ar fi ca atunci când primesc, orice, să spun ”Mulțumesc! Ce mă bucur! Cât de minunat! Primesc cu recunoștință!”? Oare cum reverberează asta la nivel subtil, ce culoare are recunoștința și cum vibrează în Univers?

Căci celui ce are i se va mai da, și celui ce nu are i se va lua și ceea ce are!

Matei, 25: 28-30

• Binecuvântări travestite – Mă întreb cum se vede din Univers atunci când ne rugăm pentru împlinirea unei dorințe, cineva vine și ne dăruiește ceea ce ne-am dorit și noi răspundem cu ”Aaa, nu, mulțumesc!” De multe ori ratăm șansa pentru că nu știm să citim semnele. De aceea e important să învățăm ”limbi străine”. Adică să ne deschidem mintea, să ne lărgim orizontul, să lăsăm să fie. Cine știe în ce fel un dar primit astăzi mă va ajuta să dezvolt în mine o abilitate care va duce la crearea a ceva nou care mai apoi va ajuta sute, mii de oameni. Poate nu văd asta azi, acum, poate că mi se pare prea mic și neînsemnat sau poate că încăpățânarea mea de-a vedea lucrurile dintr-un singur unghi mă face să resping pur și simplu ceea ce vine înspre mine. Dar dacă?…

Satul era amenințat de viitură. Toata lumea alerga disperată să-și salveze bunurile și pe ei înșiși din calea prăpădului, numai Ion, mai credincios din fire, nu se agita deloc. Vecinii lui îl întreabă:
– Ce faci, Ioane? Nu vezi că vin apele peste noi?!? Fugi, salvează-te!
– Nici nu mă gândesc! Eu stau aici cuminte, că mă salvează Dumnezeu…Zis și făcut. Vin șuvoaiele peste sat. Ion se urcă pe acoperișul casei și stă și așteaptă. Un grup de oameni trece pe lângă casa lui într-o barcă de salvare.
– Ce faci, Ioane, acolo sus? Sari în barcă, ai să te îneci!
– Nu, rămân aici! Dumnezeu e mare și puternic și mă va salva!
– Treaba ta! Mai stă ce mai stă, trece și cea de-a doua barcă pe lângă el.
– Hai, Ioane, sari în barcă și salvează-te!
– Nu, nu! Dumnezeu e mare și mă va salva!
– Mă, Ioane, ești nebun, hai odată, că te ia apa!
– Nu! Pleacă și a doua barcă. La cea de a treia barcă, povestea se repetă. Apoi, Ion moare înecat și ajunge in Rai. Ajuns la portile Raiului, furios nevoie mare, bate cu putere și cere să fie lăsat să vorbească cu Dumnezeu.
– Păi bine, Doamne! Eu mă rog atâta la tine… îți dau toată încrederea mea și tu mă lași să mor?!?
– Cum ziceai că te cheamă? întreabă Dumnezeu.
– Ion. Caută Dumnezeu în registrul lui și găsește numele lui Ion.
– Măi, Ioane, nu știu cum să-ți spun… dar la mine aici scrie că ți-am trimis trei bărci!

Putem să ne imaginăm că energia aceasta a darului este ca un râu din care cu toții ne hrănim, fie că dăruim sau primim. În ambele cazuri ne hrănim cu bucurie, cu starea de bine, cu un sentiment de satisfacție. Râul curge înainte, într-o singură direcție și își sporește albia pe măsură ce înaintează spre mare, ocean. Așa că atunci când primesc, fac ca râul și curg mai departe, nu mă blochez, nu opun rezistență, nu mă întorc înspre înapoi, căutând să închei tranzacția prin a oferi imediat ceva înapoi celui care mi-a dăruit ceva. Primesc pur și simplu cu bucurie și am încredere în curgere, în legea echilibrului. Curg cu râul! Și devin un Ocean universal de iubire și bucurie, pentru că dar din dar se face Rai.

A primi cu bucurie este un dar!