Ana-Maria Negrii

Știu că nu e vremea magilor încă. Abia am început să călătorim spre nașterea Pruncului. Dar mi-a venit de dimineață să reiau citirea evangheliilor. Și citind pasajul cu magii din Evanghelia după Matei, mi s-au aprins niște luminițe și tot scriind în jurnal, m-am umplut de încântare pe care o împărtășesc și aici.

Călătoria magilor este, poate fi călătoria fiecăruia dintre noi în drumul său spre cunoașterea de sine, spre Adevăr și Lumină.

Și începe cu o căutare, cu o întrebare ce se ivește în sufletul însetat de cunoaștere: ”Unde este regele iudeilor? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui.” La începutul călătoriei, conștiința tânără (Soarele la răsărit – Soarele în astrologie reprezintă sufletul, conștiința) e plină de dorință, de căutare de sine, de întrebări. Și întreabă în stânga și în dreapta, fără discernământ. Întocmai ca și copilul mic care înghite tot ce i se dă, absoarbe ca buretele tot ceea ce vine înspre el. ”Nu se-ntreabă, nu socoate, de e rău sau de e bine” – vorba poetului.

Curiozitatea aceasta și dorința de a trezi Sinele, de a-L afla, de a ne uni cu El, tulbură apele, trezește balaurii, devine incomodă pentru partea din noi căreia îi place să conducă nestingherită – Ego-ul: ”Și auzind, regele Irod s-a tulburat”. Și începe o luptă de neimaginat între partea aceea din noi care crede că știe tot și vrea să conducă tot, să ne țină în întuneric, să ne taie accesul la Steaua care-a răsărit. Un iureș de nedescris se pornește: ”Căutați, aflați, unde este această stea, acest Rege Nou care amenință să îmi ia locul! ” – urlă Irod dezlănțuit. Atunci, cărturarii și arhiereii (adormiți, încremeniți în cunoașterea seacă a vechilor paradigme) îi vorbesc despre ce au zis proorocii. Zicerea proorocilor ne arată că informația, cunoașterea a fost dintotdeauna accesibilă, din cele mai vechi timpuri, însă nu oricine o poate accesa, e nevoie de un anumit nivel de evoluție pentru a trage cu ochiul în nemurire. De la nivelul ego-ului, ne este imposibil să reușim asta și nici nu putem înțelege ceea ce au zis proorocii.

Ego-ul nostru va face orice să evite reunirea cu Sinele. Va omorî, dacă trebuie, orice urmă de inocență din noi. Dar mai întâi caută să ne păcălească: ”Irod, chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit, în ce vreme s-a arătat Steaua”. Acest moment ne vorbește despre naivitatea care ne poate fi potrivnică pe drumul nostru spiritual. Când ne deschidem spre o cale spirituală, spre o cunoaștere ezoterică, de multe ori putem fi atât de impresionați de adevărurile care ni se revelază, că putem greși, putem fi cu ușurință păcăliți și cu toate bunele noastre intenții, riscăm să facem mai mult rău decât bine. De aceea cunoașterea era rezervată doar cercurilor de inițiați și trebuia să muncești multă vreme și să treci prin mai multe inițieri pe parcurs până să ți se reveleze marile mistere. Și de aceea rolul Maestrului era extrem de important pentru că adesea Ucenicul riscă să greșească pe cale, fără călăuzirea unui Învățat. Ego-ul ne poate păcăli și ne poate face să credem că facem bine: ”mergeți și vedeți unde e Pruncul și vestiți-mi și mie, ca, venind și eu, să mă închin Lui”. Desigur că asta ne dorim- să ne predăm cu totul Lui, să abandonăm latura egotică și să ne grăbim spre a ne uni cu Totul. Și atunci, ascultând de acest rege mic dar grandoman, ne grăbim să aflăm Lumina. Sunt vremuri în viață când suntem confuzi, vulnerabili, nu știm bine de cine să ascultăm – de regele pământean, de glasul din afară sau de Regele Tainic din miezul inimii noastre, de steaua călăuzitoare de pe cerul sufletului?

Și continuăm călătoria inițiatică, mânați de bunele noastre intenții, avântați, crezând că bine știm ceea ce știm. Dar de fapt nu știm nimic, ci doar intuim, doar zgâriem cerul cu unghia. Doar dorul din sufletul nostru ne mână mai departe să aflăm cât mai mult ca să putem împărtăși și altora. E important să continuăm să cercetăm, să căutăm mai departe, uneori mânați chiar și de Ego. Important este să perseverăm cu inima curată. Pentru că cu cât mai mult înaintăm, cu atât mai aproape Steaua – ” și văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.” Astfel ajungi în punctul fără de întoarcere, al trezirii spirituale, al transformării supreme.

”Și intrând în casă” – cortul shamanic, templul, cuptorul transfigurator, pântecele divin, ”au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui” – Inocența, Divinul, Neprihănirea, Cunoașterea Vie, Intuiția spirituală, Înțelepciunea divină, Iubirea divină, Blândețea divină, toate atributele divine, ”și căzând la pământ, s-au închinat Lui” – Calea, Adevărul, Viața devin accesibile doar într-o stare de smerenie. ” Ție, Doamne!”

”Și deschizând visteriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă” în act de ofrandă, jertfă, dăruirea a ceea ce am mai valoros, renunțarea la ce am eu mai de preț, numai ca să descopăr că aceasta reprezintă doar o mică plată pentru ceea ce urmează să mi se reveleze. Cea mai mare valoare a mea devine nimic în comparație cu Adevărul revelat. Pe de altă parte, mi se pare că aici este ascuns și un alt mesaj, legat de talanții noștri, înzestrările cu care am venit aici pe pământ, care ne pot fi vehicul spre revelarea divinului. E important să ne manifestăm darurile, să le dăruim celorlalți ca și cum le-am dărui Lui. Și asta ne va duce la Marea Revelație.

Ce țin eu ascuns în vistieria mea și ezit să ofer? Ce am de dăruit lumii? Cum pot să servesc plin de smerenie?

Din acest moment, nimic nu mai este la fel. Totul este acum accesibil la un alt nivel. ”Luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au întors în țara lor.” Cât de minunat! După momentul trezirii spirituale și apoi al întâlnirii cu Sinele, nu mai este cale înapoi. Soarele la răsărit este cu totul și cu totul diferit de Soarele de la apus. Felul în care arde, se arde pe sine de-a lungul zilei îl transformă iremediabil.

Soarele, Sufletul, Conștiința merg mai departe către apus și apoi un nou răsărit. Însă transfigurate, trezite, vii. Omul evoluat este plin de înțelepciune, cumpătat, stăpân pe sine, conștient de sine, capabil să evite capcanele egoului și a altor influențe malefice. De data aceasta nu mai poate fi dus în eroare, nu mai poate fi păcălit și ispitit. Pentru că Adevărul, Lumina sunt în el acum. Până la întâlnirea cu Pruncul, steaua călăuzitoare e în afară și magii se călăuzesc privind cerul. După momentul revelației, nu mai au nevoie de o stea de pe cer, pot merge singuri pe o altă cale către țara lor, pentru că acum busola este în ei, în inimile lor. Cred că acesta este momentul în care cunoașterea din cărți devine cunoaștere ezoterică, ”înștiințarea din vis”. Este nevoie de lupte duse cu Ego-ul, de rătăciri și reveniri, de smerenie, de transfigurare și autotransfigurare, de adorare și iubire pentru Cel Viu. Și mai ales de perseverență. Pentru că în final cu toții vom reuși. Toți suntem magi și toți avem o steluță călăuzitoare pe cerul inimii.

Mulțumesc, Doamne, pentru cum au curs înspre mine aceste gânduri! Cred că încă multe mai pot fi povestite despre acest pasaj. Vă invit să scrieți și voi despre ce gânduri trezește în voi povestea magilor de la răsărit.

Să ne fie cu bucurie și plină de revelații călătoria spre Lumină și Adevăr!