Ana-Maria Negrii

Dacă ți s-ar spune că tu ești Creatorul a tot ceea ce există? Dacă ai afla astăzi că tot ceea ce tu gândești și apoi rostești devine aievea și că tot ceea ce vezi cu ochii minții și ai sufletului este ceea ce tu ai gândit vreodată? Totul, de la firul de nisip până la muntele cel mai înalt, de la microorganisme până la cele mai mari mamifere? Copleșitor? Eliberator? Ai putea să îți asumi această putere sau ai adânci capul în nisip ca să nu recunoști că TU ai făcut toate acestea?

Ieri, călătorind spre casă, am auzit la radio o știre care spunea că oamenii se preocupă acum, la aproape 100 de ani de la apariția plasticului, de efectele nedorite ale acestuia. Se pare că există microparticule de plastic în aproape orice și că sunt locuri în lume unde a plouat cu plastic – apă care conține plastic. Mi-a venit în gând imediat cântecul celor de la Aqua- Barbie Girl cu ”life in plastic is fantastic”. Iată că am ajuns să trăim ”life in plastic”. Sunt o mulțime de filme făcute cu ani în urmă la categoria SF multe dintre ele care în zilele noastre tind să devină realitate trăită, sunt gânduri, idei ale unor oameni din trecut, autori, artiști, personalități care astăzi se adeveresc. Noi îi numim vizionari, dar dacă, de fapt, prin tot ceea ce s-a gândit sau s-a spus vreodată ia naștere realitatea? Dacă noi și lumea devenim ceea ce gândim și spunem?

La început era Cuvântul…

Am experimentat în această vacanță de mai multe ori situații în care am gândit ceva și apoi s-a întâmplat. Am uitat să îi spun surorii mele să cumpere ceva, dar mi-am zis în gând: îi spun așa, cu gândul, și poate primește. A primit mesajul pentru că a cumpărat ceea ce uitasem să îi spun telefonic. Am repetat experimentul și pe drum, cu soțul, și a funcționat iar. Wow! Cum se face treaba asta? Adică eu chiar pot să modelez realitatea cu puterea minții, a gândului? DA! Doar că mă tem și nu prea cred în această putere. Am nevoie să o ocrotesc, să o întăresc, să o cresc mare, întocmai ca pe bebelușul din visul de astă noapte care părea să fie al nimănui și tânjea după cineva care să-l îngrijească. Există în fiecare dintre noi acest germene, un bebeluș, al unei puteri uriașe de a crea realitatea. Doar că noi suntem atât de adormiți, inconștienți, încât l-am abandonat. Partea neplăcută este că el oricum lucrează, oricum creează realitatea, însă o face fix ca un copil lăsat de capul lui, fără discernământ și cu toane. De fiecare dată când vorbim fără să cugetăm, când gândim fără să fim conștienți de puterea gândului, acționăm iresponsabil, fără a înțelege, de fapt, ce putere avem și ce imensă responsabilitate.

Bineînțeles că ne convine mai degrabă varianta în care să pasăm acestă responsabilitate altora – celor care ne conduc, mama, tata, vecinul, șeful, partenerul, etc. Dar dacă am înțelege că asta ne lasă fără putere? Toți vrem să avem putere, dar fără răspundere, că e copleșitor. Dar dacă am vedea frumusețea și bucuria de a fi creatori? Dacă am învăța să ne bucurăm de această sarcină de a crea lumea dimprejur începând prin a gândi frumos despre mine însumi, despre cel de lângă mine, despre lumea înconjurătoare? Oare ce fel de lume am crea?

Mi se pare că am înțeles totul greșit și că, de fapt, calea de a salva lumea în care trăim este mult mai simplă decât pare. Nu e nevoie să se facă reuniuni și conferințe și să se investească miliarde în a găsi metode de a salva lumea. Tot ce avem de făcut este să începem să gândim și apoi să acționăm frumos fiecare pe pătrățica lui. Desigur și asta este foarte greu, după ce ne-am adâncit vreme de secole în autoblamare, victimizare, rușine, agresivitate, etc. Dar și dacă începem de azi, de acum, să ne spunem un singur gând frumos, dacă înlocuim un singur gest urât cu unul bun, dacă ridicăm azi, acum, un singur gunoi de pe jos, dacă pentru o singură secundă înțelegem că EU sunt responsabil, e în puterea mea – cred că putem înfăptui miracole.

Și dacă nu mă credeți și vi se pare utopic, vă provoc la un joc: în următoarele 30 de zile faceți, fie și în joacă, exercițiul de a crea prin gând și cuvânt și vedeți ce se petrece.

Un alt exercițiu pe care îl putem face este să observăm cu atenție discursul mental și verbal pentru a vedea ce se repetă foarte des și să căutăm să înlocuim expresiile nocive. De exemplu, vara aceasta am fost preocupată să înlocuiesc ”ai grijă” cu ”fii atent” și am observat că mai mulți părinți din anturajul meu, ca prin minune, au avut aceeași preocupare.

Urmăresc asta de mai multă vreme și nu mi se mai pare deloc o întâmplare să faci hemoroizi când zici tot timpul „mă doare în cur”. E tragi -comic, dar dacă devenim atenți, vom vedea că de fapt e mai mult tragic cum ne pedepsim singuri la o realitate plină de suferință.

Nici un Dumnezeu și nici o putere exterioară nu ne pedepsește pentru să suntem Creatorii propriei realități. Fiecare dintre noi.

Se prea poate ca mulți dintre noi să fi experimentat deja situații similare cu ce povestesc eu aici. Nu sunt coincidențe. Sunt semnale, ni se atrage atenția din ce în ce mai mult, suntem scuturați să ne trezim.

Luna nouă de mâine vine cu o mulțime de planete în semne de pământ, cele mai multe în fecioară, și cu 0 (zero) planete în semne de aer. Aerul este asociat cu gândirea, comunicarea, planeta Mercur. Dar planeta Mercur guvernează și Fecioara, semn de pământ în care este acum. Pământul este despre realitatea palpabilă, despre materializare, despre creația evidentă, observabilă cu ochiul liber. Luna aceasta nouă face ca tot ceea ce gândim să se înfăptuiască. Să gândim cu blândețe, cu iubire, să trimitem lumină vindecătoare. Și dacă apar teste de credință și ne îndoim că putem face asta, să avem curajul de a ne abandona Voinței Supreme, Universului, lui Dumnezeu. Există o forță, o putere care ne animă pe toți, se numește Viață. Să ne abandonăm acesteia și să o lăsăm să lucreze prin noi. Asta înseamnă să ne dăm voie să fim smeriți, să contemplăm și să ne minunăm în fața inteligenței naturii și să luăm exemplul acesteia. Vom înțelege în scurtă vreme că Viața găsește mereu o cale și că însăși Moartea este ceva ce am creat singuri când am ales frica în locul iubirii.

Intențiile pentru luna nouă de mâine pot fi legate de crearea Omului Nou – stăpân pe destinul lui, conștient de puterea lui de a construi prin gând și cuvânt universul în care trăiește, capabil să rescrie discursul interior în așa fel încât să transforme frica prin iubire, să aducă lumină în întuneric, și undeva, cândva să câștige nemurirea.

Așa să fie!