Despre Neptun, câteva gânduri

Tocmai ce am pierdut un ceas, scriind o postare pe facebook care s-a pierdut în neant, fără șanse de recuperare. Instant karma – că scriam tocmai despre abandon și se pare că aveam de învățat pe tema aceasta fix acum.

Neptun este foarte aspectat zilele acestea și foarte puternic, fiind în pragul retrogradării, așa că avem mari șanse să ne conectăm la energia neptuniană, valorificând intuițiile care vin prin vise, fie că sunt nocturne, în timpul somnului, sau cu ochii deschiși, în timpul zilei, folosind imaginația pentru a țese povești frumoase, fie că sunt scrise, desenate, cântate, dansate.

În astrologia tradițională, planetele transsaturniene, Uranus, Neptun și Pluton, nu sunt suficient considerate datorită experienței sărace pe care o avem cu ele, fiind descoperite relativ recent raportat la istoria omenirii, implicit a astrologiei. Fiind planete lente, influența lor este mai degrabă asociată maselor de oameni, societăților, perioadelor mari de timp. În plan personal, se consideră că este nevoie de un anumit nivel de evoluție, o trezire spirituală pentru a putea rezona cu energiile uraniene, neptuniene sau plutoniene. Astrologii moderni și-au aplecat mai mult atenția asupra influenței acestor planete care pot fi resimțite mai ales când sunt puternic aspectate de tranzite sau de aspecte cu planetele rapide.

Personal, pe Neptun nici nu l-am băgat în seamă, nu l-am văzut, deși stă fix acolo sub ochii mei, în prima casă. Uranus, Pluton au metodele lor de a se face resimțiți – zguduie, șochează, fac scandal. Neptun, însă e ca un abur, ca o părere. Nu știi dacă e vis, ori aievea. Fiind considerat octava superioară a lui Venus, Neptun sublimează calitățile venusiene: iubirea devine iubire divină, cosmică, atotcuprinzătoare, imaginația devine imaginație creatoare, arta devine artă inițiatică, frumusețea devine sublim. Și totul presupune o dizolvare a granițelor lumii fizice, o expansiune a conștiinței la nivel cosmic. Fuga de realitate de care adesea este acuzat Neptun este de fapt un dor de a ne scufunda în nemărginire, de a ne imersa în oceanul iubirii universale care nu este nicăieri în afara noastră, ci fix în însuși centrul ființei noastre.

Când eram copil, de vreo 10-12 ani, seara înainte să adorm, cred că trăiam un fel de meditație spontană. Închideam ochii și în curând, sub pleoapele mele apăreau jocuri de lumini asemănătoare cu razele soarelui ce pătrund în apele mării. Treptat, jocul de lumini cobora tot mai în adâncime, iar culorile se întunecau – albastru, bleumarin, ca și cum mă afundam tot mai profund. Apoi trăiam sentimentul că sunt scufundată în acest ocean infinit care totuși nu era din apă, deși părea că vălurește. Și simțeam că mă expansionez din ce în ce mai mult, tot mai mult, până devin acest infinit, de necuprins cu mintea sau cu corpul. Și în punctul maxim, când mă simțeam infinitul, apărea de nicăieri, acest punct minuscul, infinitezimal, pe care aproape că îl simțeam între degete, dar cumva la nivel de conștiință. Acest punct eram tot eu și era la fel de necuprins ca infinitul. Părea că tot oceanul cosmic este în acel punct și acel punct era extins la nivelul incomensurabilului, dar totuși un punct. Și eu eram și una și alta. Și nu mai exista nici timp, nici spațiu. Exista doar Tot și Nimic în același timp.

Privind acum de la distanță, înțeleg că probabil Neptun mă imersa în acest ocean cosmic și totodată că evadarea din realitate poate fi de fapt o încercare de cuprindere a necuprinsului, apelând uneori la ajutoare neinspirate – alcool, substanțe psihotrope, netflix, etc.

La nivel subtil, Neptun este asociat cu Serafimii, spiritele dragostei universale ce fac legătura de la un sistem cosmic la altul și care se află cel mai aproape de Trinitate. Ce întâmplare, iată, că în preajma sărbătorii de Sf. Treime, Neptun este așa activ și puternic. Asocierea lui Neptun cu iluzia și deziluzia, cu fuga de realitate, cu ceața, confuzia, cu dependența de substanțe (alcool, droguri) poate avea legătură cu nevoia noastră de iubire, de a ne culcuși în sânul divintății pline de dragoste sublimă, de a experimenta starea de iubire atotcuprinzătoare, care nu judecă, nu critică, nu discriminează. Neptun ne amintește că realitatea nu este doar trup, că Trinitatea este cuprinsă în fiecare dintre noi. Suntem trup, suflet și spirit și când trăim doar în trup, desigur că ne confruntăm des cu dezamăgiri și suferințe. Neptun ne cere să ne amintim de partea creatoare din noi, să ne folosim imaginația nu pentru a ne înconjura de povești iluzorii, ci pentru a crea o nouă realitate, mai plină de iubire, de magie, de frumos.

De ziua mea, când Neptun se întâlnea cu Soarele și Luna, fix peste Soarele meu, am făcut o meditație în care am căutat să mă conectez la energia neptuniană, pe care am ignorat-o cu grație vreme îndelungată. La început m-am trezit sub o perdea colorată, ce părea făcută din fâșii de hârtie asemănătoare cu cele din care sunt făcuți dragonii chinezești. Și chiar așa părea – că sunt sub aripile unui dragon, prinsă în ghearele lui, iar fâșiile de hârtie mă plesneau peste față, fără să pot vedea nimic, fiind foarte confuză, speriată, neștiind ce caut acolo, de unde vin și unde merg. Curând am înțeles că lupta este inutilă, așa că am abandonat. M-am lăsat moale, nu am mai opus rezistență. Și iată-mă! Cu brațele întinse, îmbrățișând vântul, cu pletele fluturând, scrutând zări nemaivăzute și neimaginate. Sunt călare pe dragon! Și de acolo de sus, văd lumi incredibile, magice, fantastice, peisaje sublime, pline de grație și trăiesc acest sentiment că pot cuprinde totul. Și înțeleg! Calea neptuniană este calea abandonului, a credinței, calea către iubirea infinită. De aceea Neptun este asociat cu visarea cu ochii deschiși. Nu poți crea noi universuri făcând calcule, desenând scheme, măsurând și tăind. E nevoie ca mai întâi să le imaginezi și pentru asta e necesar să te abandonezi visării, să te scufunzi în lumi pline de fantezie, să te lași pradă ”iluziei” că ceea ce visezi există.

Cu Neptun, înțelegem tot mai mult că tot ceea ce ne putem imagina există, la distanță de milioane de ani sau de o milisecundă. Trebuie doar să călărim dragonul! Cum? Păi nu vom ști, până nu-l vom călări!

Zilele aceste, vara aceasta, anul acesta, Neptun are de zis povești nemaiauzite. Cine are urechi de auzit, să audă!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.