Dimineață târzie de septembrie. Am lenevit cu Ana în pat până mai târziu, minunându-mă de perfecțiunea chipului ei. Oare când uităm că ne naștem perfecți și compleți? Când încetăm să mai credem asta? Mă uit la ea și îmi sună încontinuu în cap: Mulțumesc! Mulțumesc! Mulțumesc! Nu mă mai satur să mulțumesc pentru copiii aceștia perfecți care îmi luminează viața și, cel mai adesea, îmi dau sens și direcție. Acum stăm amândouă pe canapea și bem suc de mere și morcovi. Eu vânez o clipă de neatenție a ei să fac o consacrare pentru o astrogramă pe care vreau să o deschid. Închid ochii și respir profund. Ea îmi ridică o pleoapă și mă întreabă: ”Mami, domi? Tezeste-te!” Zâmbesc. Îi fac loc să se culcușească în poala mea. Îi place să stăm amândouă la ”cafea”. Și-l aduce și pe bebe și pe ”Tighisol”. Îi servește și pe ei cu suc de mere și morcovi – ”e delițios!” Până la urmă reușesc să deschid astrograma.
Andreea îmi trimite un articol despre scris și maratoane. Mi se face dor de scriitura lui Murakami. O viespe apărută de nicăieri dă târcoale sucului de mere și morcovi. Mi se face frică de înțepături. Soarele pătrunde blând în cameră. Iubesc soarele acesta de septembrie. Mi se face dor de ducă.
Trebuia să sun pe cineva să merg să ridic mașina care iar nu a mai vrut să pornească și se odihnește pe undeva prin Zorilor. Și să împăturesc niște rufe, și să lucrez la o astro, și să gătesc ceva, și să ies cu Ana în parc, și … ”m-am sătulat de ziua asta” zice Ana supărată că nu o las să hrănească peștii a treia oară. ”Fac ce pot” – îmi sună mie în cap. Uneori îmi fac agenda dis de dimineață și bifez sârguincios sarcină după sarcină. Alteori beau suc de mere cu morcov cu Ana mea și fac ce pot.
Ana-Maria Negrii 