De azi sunt pământ roditor – Lună plină în Pești – August 2018

Am fost la biserică. Îmi place să merg – este un loc unde mă adun mai bine și pot vorbi mai ușor cu Dumnezeu. La fel și în pădure. Dar azi am ales să merg la biserică. Și bine am făcut pentru că acolo am primit mesajul acestei luni pline ce stă să se petreacă imediat pe axa Pești-Fecioară. Tehnic, o lună plină este o opoziție a Soarelui cu Luna, se petrece în fiecare lună în semne diferite și presupune în general un aspect tensionant. Energiile sunt polarizate, Yin-ul este la 180 grade de Yang, nu se văd decât cu greutate, tendințele sunt spre extreme, complementaritatea este cheia succesului. Nu știu la voi cum a fost, dar la noi parcă era o casă de nebuni dimineață – pruncii urlau, nervii erau cât casa, totul a fost haotic, rutina casei a fost dată peste cap, noaptea trecută m-am trezit de multe ori cu diverse ocazii. În așa atmosferă, mai stai și meditează la complementaritate. Dar cum nimic nu durează la nesfârșit, lucrurile s-au liniștit și e din ce în ce mai bine. Așadar, avem o opoziție Soare din Fecioară-Lună în Pești, o piramidă regală formată din planete în semne de pământ: Saturn în Capricorn, Uranus în Taur, Soarele abia intrat în Fecioară – toate împreună formează ceea ce se numește Zmeu. Mai avem un trigon Jupiter-Neptun și câteva cuadraturi. Dacă asta nu e o petrecere stelară, atunci nu știu zău ce ar putea fi. Și era și cazul pentru un party, că după toate retrogradările de vara asta și Marte, Lilith și nodul sud, mai aveam un pic și abandonam nava.

Dar ce bine că astrele se mișcă, pământul se învârte și viața merge înainte. Ideal ar fi să mai și învățăm ceva din acest mers al lumii înainte să plecăm din ea. Și despre asta ne vorbește pilda semănătorului, pomenită astăzi de preot la biserică și care zice așa:

Şi le-a grăit lor multe, în pilde, zicând: Iată a ieşit semănătorul să semene. Şi pe când semăna, unele seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat. Altele au căzut pe loc pietros, unde n-aveau pământ mult şi îndată au răsărit, că n-aveau pământ adânc; Iar când s-a ivit soarele, s-au pălit de arşiţă şi, neavând rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini, dar spinii au crescut şi le-au înăbuşit. Altele au căzut pe pământ bun şi au dat rod: una o sută, alta şaizeci, alta treizeci. Cine are urechi de auzit să audă.

Matei, Cap. 13, 3:9

104585input_file0081554_w747_h373_q100.jpg

Semănătorul acesta tot seamănă de câteva mii de ani și procentul de semințe roditoare nu pare să fi crescut prea mult. Semănătorul de astăzi poate fi Luna din Pești, semn de apă, intuitiv, mutabil. Visele noastre, intuiția, imaginația, creativitatea, puterea de a iubi, compasiunea, dăruirea – toate rămân nimic dacă nu sunt plantate în pământ rodnic. Semințele sunt aceleași – aceleași lucruri se cer de la noi – iubire de Dumnezeu, de sine și de aproapele, (adică tot de Dumnezeu). Pământurile însă sunt diferite – unul poate fi pietros, altul nisipos, altul spinos și din când în când pământ fertil. Efortul ne revine nouă – pe de-o parte să găsim pământul rodnic și să sădim în el cu responsabilitate, curaj și hărnicie și pe de altă parte să desțelenim, să irigăm, să muncim să facem din pământul uscat pământ roditor. În traducere, suntem cu toții pământ în diverse plămădeli; în fiecare dintre noi există și teren arid, dureri, frustrări, dezamăgiri, frici și alți draci care ne împiedică să accesăm partea roditoare din inimile noastre. Dar depinde doar de noi să conștientizăm asta, să ne suflecăm mânecile și să ne apucăm de săpat, smuls buruienile, udat și fertilizat. Așa că da, avem o Lună plină ca un tărâm de vis cu unicorni și zâne, cu râuri cristaline și norișori pufoși, cu grădini luxuriante, belșug și prosperitate, pace și înțelegere, binecuvântări nesfârșite. Asta pe harta astrală a momentului și în imaginația noastră. Pământul este de mai multe feluri (Fecioară, Capricorn și Taur) și în toate cazurile presupune muncă și responsabilizare. Așa că nouă ne revine sarcina de a vedea ce sădim și unde și mai ales să conștientizăm că adunăm ceea ce am semănat. Altfel, toată magia momentului se spulberă în cele patru zări și noi rămânem cu visele. Luna plină e un moment de maxim, ceva se împlinește acum, ceva semănat poate acum șase luni la luna nouă în Pești. Și Peștii și Fecioarele se adună în jurul ideii de serviciu, ajutor oferit celuilalt. Scoateți-le un nenorocit în cale să vedeți cum prind viață și încep să se agite să îl facă bine. Peștii la suflet, Fecioarele la trup, dar fiecare plin de dăruire și compasiune. Bine ar fi să privim în viețile noastre să căutăm moduri în care putem sluji nouă, celorlalți, Lui Dumnezeu, pentru că toți suntem ai Lui.

Câteva teme de reflecție și direcții de acțiune la această lună Plină în Pești:

  • Ce se repetă cel mai des în mintea, sufletul, viața ta? Ce îți șoptește inima necontenit că ar fi bine să faci?
  • Cum aplici în viața ta ceea ce îți spune intuiția? Faci măcar un lucru pe zi pentru visurile tale?
  • Ce practici zilnice, sănătoase fac parte din viața ta? Ce practică începi de astăzi ca prim pas în împlinirea viselor tale? Orice activitate, oricât de mică, făcută cu regularitate creează noi sinapse și deschide noi drumuri spre o versiune îmbunătățită a ta.
  • Ce activități și-au făcut loc în viața ta în ultimele șase luni? Vezi ce mesaje au adus cu ele? Peștii au acest dar de a vedea dincolo de simplele rațiuni practice cum fac Fecioarele, dar îmbinând talentele celor două zodii îl putem găsi pe Dumnezeu în cele mai de rutină activități. Așadar vezi spre ce lucruri ai fost ghidat în ultimele șase luni, ce năzuințe noi s-au născut în inima ta și fă cumva să le dai curs, să le faci mai mult loc în viața ta. Cine știe cum poți înflori?
  • Fă o hartă personală a talentelor, cunoștințelor și abilităților tale. Vezi ce anume, cum și cui poți dărui din ceea ce faci și ce ești? Pentru că dăruind, vei dobândi. Nu trebuie să te sacrifici, ci să dăruiești.
  • Iubește-te! Așa cum ne iubește Hristos pe toți pentru că iubirea este calea. Așa că privește cu blândețe toți demonii interiori care te locuiesc, îmbrățișează-i și iubește-i! Pentru că și ei te-au crescut mare, și ei au avut rolul lor în evoluția ta. Dorul pentru rodnicie se naște în locurile aride. Iubește-te cu totul!

La lună plină se fac renunțări, așa că azi te invit să te debarasezi de un singur lucru – neiubirea de sine. Iubește-te vei rodi negreșit!

Lună plină binecuvântată!

 

 

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.