
Saturn a intrat în capricorn. Yeeey! Cred că toată lumea, pasionată sau nu de astrologie, a aflat asta. Se spune despre această poziție a lui Saturn că este una benefică, pentru că este acasă sau în domiciliu și pentru că se simte bine, influența sa este una mai mult pozitivă. Dar Saturn ne poate influența mereu pozitiv dacă acceptăm să lucrăm pe energia lui. E drept că e o cale mai severă, dar și rezultatele sunt pe măsură.
Așadar, ce vrea Saturn ăsta de la noi? Asumare și responsabilizare, muncă susținută în urmărirea obiectivelor, valorificarea timpului – Saturn ne sancționează aspru dacă pierdem vremea, răbdare, realism, conștiinciozitate. Cu cât mai multă muncă și efort, cu atât mai mare răsplata. Saturn în capricorn este cel care ne susține în procesul de aducere a viselor în realitate, el ne ajută să materializăm ceea ce ne dorim, atât timp cât este în acord cu voința divină și nu așteptăm să ne pice din cer.
Prin urmare, am trecut la acțiune și am început să lucrez fix pe acest model saturnian. În fiecare an îmi setez intenții și îmi construiesc dreamboard-ul, însă anul acesta am procedat un pic altfel. Am reactivat cunoștințele mele de pe vremea când am lucrat ca manager și am folosit și informația astrologică.
Când pornesc în definirea ariilor de interes pentru anul care începe folosesc un instrument numit Roata vieții. O dată cu astrologia am văzut că această roată a vieții se suprapune foarte frumos pe astrograma natală cu cele douăsprezece case care reprezintă tocmai sectoare ale vieții noastre pământești. Așa că de data aceasta am combinat cele două instrumente.
Când o planetă tranzitează o casă, acel sector devine unul de interes în care trebuie investită energie și în funcție de viteza cu care se deplasează planeta, este necesar să ne ocupăm de el o anumită perioadă de timp. Saturn și Jupiter sunt cele două planete cu care putem lucra cel mai îndeaproape, cele personale fiind prea rapide și având doar rolul de a declanșa evenimente, iar cele transpersonale – Uranus, Pluton și Neptun, prea lente, cu influențe care se întind pe perioade mari de timp și ne vine greu să le urmărim efectele. Așadar, am deschis astrograma și am bifat cele două case tranzitate de Saturn și Jupiter, acestea devenind primele două arii de interes pentru următorii trei ani. A fost foarte interesant să citesc din două surse diferite cum că e mult mai productiv să ne propunem țeluri pe perioade de trei ani, pentru că există tendința de a supraevalua ce putem face într-un an și de a subevalua ceea ce putem realiza în trei. Întâmplare sau nu, Saturn va petrece trei ani în Capricorn. Jupiter schimbă semnul în fiecare an, așa că mă va ajuta să ajustez planul inițial. How cool is that?
Am stabilit așadar care sunt principalele două domenii în care am de investit energie și am continuat cu celelalte care vor fi activate pe parcursul anului. O dată stabilite sectoarele de interes, care nu e musai să fie douăsprezece, pot fi și două, am trecut la obiective. Energia saturniană impune planificare, iar un plan de acțiune cuprinde trei mari chei: Obiectiv, Acțiuni, Resurse. Asta ne aduce mai aproape de transformarea viselor în realitate. Întotdeauna contează emoția din spatele intențiilor, dar pe termen lung împlinirea viselor presupune muncă, multă muncă. Și munca fără sens nu ne duce nicăieri, de aceea primul pas este întotdeauna stabilirea țelului: Unde vreau să ajung? Ce vreau să obțin de la ziua de astăzi?
„Dacă nu știi în ce port vrei să ajungi, nici un vânt nu este favorabil.” – Seneca
Am trecut și prin etapa ”go with the flow” și am avut ani în care nu mi-am setat nici un obiectiv și a fost surprinzător și extraordinar, însă cu timpul am înțeles că acest ”go with the flow” nu înseamnă să umbli ca bezmeticul prin lume, fără țel și fără noimă, ci pornind de la niște direcții clare, cu un plan de acțiune, să rămâi adaptabil și flexibil și să ajustezi pe parcurs, când situația o cere. Așadar, cu traista plină de obiective, nu prea multe, dar îndrăznețe, pentru că primim de la viață ceea ce avem curajul să cerem, am trecut la acțiune. Fiecare obiectiv necesită o serie de acțiuni de îndeplinit și asta este de fapt munca propriu-zisă. Aspectul important de care trebuie ținut cont este că acestea trebuie organizate, încadrate în timp și astfel ajungem la agendă: Ta-daaam! Folosesc cu succes agenda de câțiva ani, inclusiv pentru a nota cele mai simple task-uri, chiar sarcini de rutină, casnice. Aduce în primul rând liniștirea minții – o dată notate, nu trebuie să-mi mai țin mintea încărcată cu ele.
Sunt câteva criterii importante de care trebuie ținut cont în ceea ce privește agenda:
- cel mai important este să fie datată – pentru că timpul nu stă după noi; curge și e bine să ținem pasul. O agendă datată ne ajută să rămânem în prezent.
- Să ofere o vedere de ansamblu – de aceea eu prefer agendele care au toată săptămâna, nu câte o zi pe pagină.
- să fie cât mai simplu structurată, fără prea multe detalii pentru a ne putea păstra focusul mai bine
- și poate să fie și frumoasă că nu e cu supărare.
E musai de menționat că o agendă nu este un caiet de notițe, de aceea acestea se găsesc separat în librării. Agenda este strict pentru a nota scurt, pe liniuțe, taskurile zilnice și devine astfel una din principalele resurse de folosit. Și dacă tot am ajuns la resurse, este bine să nu uităm că pe drumul nostru primim mereu ajutor, mai ales dacă știm și să îl cerem, și acesta vine în multe forme și culori – de la Dumnezeu, îngeri, oameni dragi, prieteni, îndrumători, până la bani, cunoaștere, susținere energetică. Să știm să recunoaștem și să accesăm resursele necesare îndeplinirii planurilor noastre este la fel de important cu a ști ce vrem.
Este necesar să punctăm Timpul ca resursă specială și să nu uităm să folosim termenele și bornele temporale. Până când fac asta? Cât durează?, etc. Saturn este stăpânul timpului și cere multă considerație în gestionarea acestei resurse.
În completarea planului de acțiune, putem concepe și un dreamboard adunând imagini sau citate care să ilustreze obiectivele noastre pe care să le ținem apoi aproape astfel încât subconștientul nostru să fie mereu conectat la țelurile pe care le urmărim.
O practică spirituală, credința, postul, rugăciunea ca mod de susținere a proiectelor noastre pot contribui de asemenea la fel de mult. Eu folosesc de câțiva ani o meditație scurtă și foarte practică ce mă ajută să îmi mențin focusul pe ceea ce vreau să obțin.
După toate acestea, am fost impresionată când preotul a vorbit la biserică despre exemplul pe care îl putem prelua de la Ioan Botezătorul și am decis să țin cont de ceea ce ne învață el în urmărirea țelurilor personale:
- Simplitatea: nu e nevoie de mult ca să fim fericiți. Keep it short and simple – KISS! Un prim pas în acest sens este eliberarea de surplusuri și deja de câțiva ani practicăm asta – dăm tot ceea ce ne prisosește. Nu trebuie să umblăm desculț ca Ioan Botezătorul, dar putem să ne rezumăm la împlinirea nevoilor și nu la alimentarea de noi și noi pofte și dorințe care nu ne sunt neapărat necesare. Postul este un exercițiu al simplității care ne ajută să antrenăm voința.
- Autenticitatea: sau a fi în acord cu chemarea noastră lăuntrică. A găsi acel echilibru între ce gândesc, ce spun și ce fac. A avea curajul de a ne asuma menirea personală respectând în același timp drumul celuilalt.
- Contribuția: slujește celuilalt, unui țel mai înalt. În fond, cred că asta este de fapt chemarea noastră a tuturor – să contribuim, să dăm muncii noastre o semnificație mai presus de câștigul direct, material.
- Metanóia – Schimbarea spiritului, înnoirea minții și unul din mesajele de înnoire a minții pe care le-a adus Ioan a fost acela al individualității – fiecare dintre noi este responsabil pentru el însuși și prin aceasta pentru întreaga lume. Așa că suntem datori să ne facem fiecare partea.

Și gata! La muncă! Timpul trece! Capricornul se cațără, țintește sus și nu renunță niciodată la țelurile lui. Avem acum șansa de a construi durabil și sigur. Să nu folosim energia momentul ar însemna să ne tăiem singuri craca de sub picioare. Pentru ca apoi să dăm vina pe Saturn maleficul.
Dacă simți că o astfel de abordare te-ar ajuta și vrei să știi ce case îți activează Saturn și Jupiter în tranzitul lor, scrie-mi și hai să facem planul împreună!
2 gânduri despre “Saturn în Capricorn și planul de acțiune”