Ana-Maria Negrii

(Sau cum să te aduni când te-ai împrăștiat)

Doamne, da’ greu o mai fost! Anul ăsta.  Și au trecut numa’ două luni. Ştiu, la tăți ni-i greu, da’ nu la fel. Eu, cu mămicitul; și când dă Sfântul și intră streptococi şi alte dihănii în prunci și rămân singură cu trei copii acasă, parcă îmi vine să cred că durerea mea îi cea mai mare. Am simțit că mă pierd complet pe mine. Printre copii, tratamente, mâncare, curățenie,  etc., eu nu mai eram pe nicăieri și am sfârșit prin a mă simți epuizată și deznădăjduită. Cu plânsul în gât și nervii cât casa nu mai eram bună de nimic,  cu atât mai puțin armonioasă în relația cu cei dragi.

Dar ce noroc că a venit primăvara. Mi-am amintit că e important să trag un pic de mine și să nu mă las chiar așa pradă disperării. Așa că m-am scuturat un pic și am început să fac ordine. Că vorba aia, nu sunt chiar numai o trestie în bătaia vântului.

Așa că am ieșit la plimbare cât de mult am putut. Aerul,  soarele,  ciripitul păsărelelor, forfota orașului ce se dezmorteşte din iarna lungă şi geroasă mi-au trezit simțurile și gustul pentru viață, dorința de a mă mișca o dată cu natura. Pe lângă asta,  am dormit mai bine, am mâncat mai bine, am reînceput să fac yoga câte jumătate de oră. Și așa, nițel  revizuită, m-am așezat cu un caiet în față și am început să scriu. Foaia goală mă invita să aștern rânduri cu intenții și interese pentru următoarele luni, însă eu eram așa împrăștiată în interior, că nu știam de unde să încep. Și atunci, mi-am amintit un vechi instrument pe care îl folosesc ori de câte ori ajung într-o situație de acest fel, în care nu știu de unde să mă apuc.

Să-i zicem Harta Eurilor. Pe o coală goală fac în mijloc o bulă în care scriu Eu. Din mijloc trasez linii către alte câteva bule care reprezintă cele mai importante roluri pe care le trăiesc în viața mea: Eu Femeie, Eu Soție,  Eu Mamă, Eu Socială  (prietenă,  fiică,  soră,  etc.). Mai întâi le definesc, trecând termeni cheie care reprezintă ceea ce fac eu în rolul respectiv. De exemplu, Eu Femeie: grija față de mine (corp, minte, suflet), dezvoltare personală, pasiuni personale, timpul meu liber, etc. Apoi, după ce definesc rolul respectiv, fac o evaluare a situației actuale și trec la formularea succintă a câtorva direcții în care doresc să acționez. Le putem numi obiective, ținte,  intenții sau vise.

După asta iau frumos o agendă și încep planificarea pe zile. Așa e de bine sa ai un tablou scris până și al sarcinilor de rutină.  Pe vremuri mă lăudam cu mintea mea deșteaptă care ține minte tot și nu are nevoie de artificii. Acum știu că eliberând mintea de astfel de sarcini, îi las loc sa devină creativă,  să se joace, să fie mai limpede. O dată puse pe hârtie toate lucrurile de făcut,  nu mai trebuie să mă forțez mereu să mi le reamintesc și sunt mai relaxată, mai calmă.  Adică, go with the flow, da’ organizat, să nu ne înecăm!

Știu că de multe ori se întâmplă să ne ia valul și să ajungem în situații din acestea în care totul să fie o învălmășeală de emoții, gânduri, situații. Pe mine mă ajută această hartă să mă văd de sus, să ies un pic din mine și să mă uit mai de departe, de pe un deal la ce se întâmplă în viața mea. Așa capăt claritate și văd că totuși, durerea mea nu e cea mai mare, că am soluții și tot ce am de făcut este să apuc de un capăt și să merg pe fir. Și oricât de mult aș vrea eu să găsesc ceva sau pe cineva pe care să dau vina și să-i pun în cârcă durerile mele, mereu ajung înapoi la mine. Eu trebuie să trag un pic de mine, eu trebuie să fac efortul, eu cresc și mă dezvolt. Am fost de multe ori în punctul acela în care nu mai îmi venea să mă dau jos din pat dimineața și în capul meu suna încontinuu: abandon ship, abandon ship!, dar cumva, de fiecare dată am înțeles că pot să mă ridic, că puterea este în mine și nu aiurea și trebuie doar să o accesez și să o las să curgă. Și cu puțină atenție, fiecare putem descoperi instrumente personale care să funcționeze. Pe perete la sala unde fac yoga este acest mesaj: body is not stiff, mind is stiff. Și de fiecare dată când reușesc să stau și mai bine într-o postură, conștientizez că oriunde în viața mea pot mai mult și mai bine.

Așa că mă plimb, respir, fac yoga, mănânc și dorm bine, și din când în când mai fac o hartă a eurilor. Se cheamă că am grijă de Soarele meu. Și pornind de-aici, multe miracole se pot întâmpla. Bucurați-vă de voi și de ființa minunată care sunteți.

Și dacă aveți instrumente pe care le folosiți când sunteți în criză, împărtășiți-le cu noi în comentarii.

Cu iubire și considerație,

Un pește visător care are o agendă și nu se teme să o folosească!