Repede despre luna plină de azi

Zic „repede” pentru că Ana mea are cu mine nişte treburi ce nu suportă amânare şi nu prea e dispusă la concesii. Dar eu m-am gândit toată noaptea la această lună plină şi am şi simţit-o ca pe-o bilă de foc în stomac şi vreau să scriu şi eu două rânduri despre acest eveniment astral.

Într-una din diminețile trecute am privit, sorbind din cafea, cum dintr-un tei din apropierea blocului s-a desprins o sămânță din aceea „elicopter” și s-a învârtit cu încredere până jos, pe pământ. Doar că jos, încrederea i-a fost înşelată pentru că nu era decât asfalt şi nici un loc unde să se culcuşească şi să-şi poată înfinge mai târziu rădăcinile. Mi-am amintit atunci pasajul biblic cu povestea semănătorului şi m-am întrebat: în ce fel îl las pe Dumnezeu să-şi găsească loc în mine şi să rodească? Eu ce fel de sămânţă sunt?

Ieri, când am deschis harta lunii pline, m-am gândit să revin la ce scriam în ianuarie la luna nouă care se întâmpla în Capricorn şi am fost plăcut surprinsă când am văzut că şi atunci aceeaşi pildă mi-a fost inspiraţie. Deh, întâmplări întâmplătoare…

Am fost prinsă în ultimii ani între cele două „extreme” – materială şi spirituală şi am tot căutat „aurea mediocritas” (calea de mijloc). Cum să ajung la Dumnezeu şi totuşi să mă îngrijesc şi de cele pământeşti? Am găsit o parte din răspuns în cartea lui S.N. Lazarev – Karma pură, peste care am dat de curând. Şi de această dată, detaşarea este răspunsul. Cu Dumnezeu în inimă, să ne vedem de cele pământeşti, însă fără a face din acestea scopul nostru final, ci a le folosi doar ca mijloc de susţinere astfel încât să ne putem îngriji liniştiţi de suflet. Cu alte cuvinte să ne detaşăm de material, să nu mai râvnim la acumularea de bunuri, dar în acelaşi timp să nu renunţăm la a ne preocupa de asta, pentru că avem nevoie de un trup armonios, de exemplu, în care să locuiască sufletul. Uşor de zis.

În fine, vreau să ajung la ideea că, într-un fel sau altul, Dumnezeu ne conduce subtil înspre găsirea acestei căi de mijloc între material şi spiritual. Nu mai este nevoie să te dezici de trup ca să-ţi regăseşti spiritul şi nici invers, să uiţi de suflet bucurându-te de bunăstare pământească. Şi harta acestei luni pline mie exact despre asta îmi vorbeşte – a venit timpul să facem un nou salt înspre a înţelege şi trăi lumea altfel.

La lună plină are loc o polarizare, Soarele şi Luna fiind în perfectă opoziţie, riscă să nu se vadă. Numai că, de această dată Dumnezeu Omniscient (Uranus) intervine şi caută să aducă împreună subconştientul (Luna) şi conştientul (Soarele) prin careul în T pe care îl formează cele trei planete. Scopul este complementaritatea. Cele două luminarii nu se văd, fiind în opoziţie, dar Uranus le „forţează” să privească totul de sus, să aibă imaginea de ansamblu şi să înţeleagă cum pot lucra împreună.

Capricornul este despre pământesc, despre munca asiduă pentru a obţine un statut material sigur, însă nevoia lui este de a învăţa să spiritualizeze, să dea un sens mai înalt acumulării de bogăţii şi reuşite financiare. Nu e suficient să aduni doar de dragul de a aduna. Întrebarea este: în ce fel, adunând, slujeşti sufletului tău şi lui Dumnezeu?

Racul din opoziţie, de asemenea caută siguranţa…sufletească; acesta are nevoie de un loc sigur în care să investească bogăţia de sentimente cu care a fost înzestrat. Cred însă că Uranus (schimbare bruscă) vine să-i scuture un pic pe amândoi şi să-i forţeze să aibă curajul de a se lăsa în voie, de a renunţa puţin la aşteptările de siguranţă. Până la urmă nimic nu e sigur şi totul e trecător. De ce să ne legăm de nişte iluzii de permanenţă? Este momentul să facem un salt de credinţă şi să devenim conştienţi că Dumnezeu are grijă de noi, atât timp cât rămânem conectaţi la esenţa noastră divină. Nu e nevoie de eforturi suplimentare. Trebuie doar să rămânem deschişi, să primim şi să oferim cu iubire, fără ataşamente, să intrăm în flux, să respirăm.

La şcoala Waldorf, copiii au dimineaţa o parte ritmică şi la unul dintre jocuri se aşează în cerc şi trec de la unul spre altul câte un săculeţ cu nisip; cu stânga (Luna) primesc şi cu dreapta (Soarele) dau mai departe. La început apar sincope, unii rămân fără săculeţ, iar alţii adună prea mulţi. Însă după o vreme, fluxul se armonizează şi curge ritmic, recreând respiraţia universală: inspir/primesc – expir/ofer. Este atât de frumos acest exerciţiu şi copiii percep intuitiv mesajul lui, fără să fie nevoie de explicaţii suplimentare.

Acum, privind înapoi, la ceea ce scriam în ianuarie, la luna nouă, cred că tema principală a celor două lunaţii, cea de-atunci, a plantării seminţelor şi aceasta, a culesului de roade, este tocmai aceasta a armonizării spiritualului cu materialul, dar şi a echilibrării acestui proces de respiraţie. Este momentul să medităm asupra modului în care ne raportăm la aceste două tematici, să ne întrebăm ce loc au în viaţa noastră? Spre ce tindem mai mult şi cum putem face să le echilibrăm? Pentru că sunt sigură că Dumnezeu nu vrea să trăim în lipsuri dar în acelaşi timp nici nu vrea să ne pierdem sufletele şi să uităm de scânteia divină din noi. Şi secretul este în detaşare – doar atunci când renunţăm la a mai râvni, totul vine înspre noi cu uşurinţă.

Doamne ajută!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.