Şi dacă?

Uraa! Am revenit! Că de când mă lupt. Între timp am născut o minune de fetiţă, Ana noastră frumoasă, şi de-atunci tot avem treabă. Bine, Ana e un pretext, shame on me; de fapt am fost complet lipsită de inspiraţie, ca să nu zic leneşă, de-a dreptul. Dar, uneori lenea este constructivă, aşa că i-am acordat credit şi am lăsat-o să-şi facă de cap. Se pare că i-am supravieţuit şi azi mi-a venit să scriu.

De fapt, mi-a venit de ieri de când eram la biserică. Am mai scris eu că avem un preot bun care ţine cuvântări frumoase şi pline de învăţături, aşa că mergem din când în când şi-l ascultăm, pentru că este unul din modurile în care Dumnezeu îmi vorbeşte. Ieri, însă, înainte de cuvântarea sa, nu ştiu de ce, m-am trezit gândindu-mă la tendinţa noastră de a absolutiza totul, de a generaliza şi de a deveni astfel, extremişti, adesea la fel ca cei pe care îi blamăm pentru asta. Am fost surprinsă peste măsură, m-am gândit că o fi fost ceva în aer, când peste câteva minute, părintele a început să povestească despre adevărul absolut şi cum tuturor ni se pare că îl deţinem, deşi  adevărurile noastre sunt cât se poate de relative şi adesea legate de sistemele noastre de referinţă.

Era o vreme când şi eu aveam şi declaram o mulţime de astfel de adevăruri şi îmi era foarte greu să văd şi adevărul celuilalt, sau măcar să-i las dreptul de a-l avea. Lipsită complet de empatie, îmi doream să-mi impun punctul de vedere ca fiind singurul valabil. Şi eram foarte mândră când reuşeam să am ultimul cuvânt. Oho, câte umilinţe şi câte „înfrângeri” a trebuit să adun până să recunosc că nu ştiu nimic şi că există o mulţime de alţi factori de care habar nu am dar care pot influenţa realitatea astfel încât să dărâme toate adevărurile mele. Şi astfel, cu timpul, am ajuns să preţuiesc tare mult o întrebare despre care imi place să spun că lasă uşa deschisă pentru că lasă loc minţii să se joace cu perspectivele şi să se elibereze de radicalism: Şi dacă?

Şi dacă fiecare eveniment pe care îl trăim, oricât de tragic, are de fapt menirea să ne salveze de altceva? M-am gândit adesea, de exemplu, că bolile grave (cancerul) ar putea de fapt să ne pregătească pentru un nou nivel de conştiinţă sau ne ajută, la nivel de omenire, să ne adaptăm unor noi condiţii de viaţă, la care poate vom fi expuşi în viitor. Dacă alimentaţia şi modul în care se schimbă are acelaşi rol de a ne ajuta să ne adaptăm ca specie la un alt mod de a trăi şi de a ne hrăni. Mă gândesc că nimic nu va mai fi la fel şi că oricât de mult ne-am strădui, tot nu nu vom mai reuşi să mâncăm ca la bunica pe vremuri; pentru că aşa e viaţa, în continuă schimbare, aşa suntem noi, mereu alţii. Totul se transformă, nimic nu rămâne la fel, nici măcar universul.

În acest context, mă întreb la ce mi-ar ajuta să militez, pe net sau live, pentru diverse cauze, care la un anumit nivel se întâlnesc şi-şi găsesc oricum locul sub soare? Pornind de la cele mai neînsemnate şi până la unele dintre cele mai acute probleme ale lumii de astăzi, peste tot apar dualităţi ce sfârşesc în extremism şi adesea se lasă cu agresivitate şi violenţă. Uneori mi se pare că nu este nici o diferenţă între mamele care sar una la beregata alteia pe teme de alăptare – sân versus biberon, şi cei care se mitraliază unii pe alţii în numele unei religii prost înţelese. Fondul e acelaşi, complet lipsit de empatie şi de înţelegere. Internetul este suprapopulat cu grupuri din acestea care „militează” pentru o cauză sau alta şi foarte des se ajunge la dispute greu de moderat şi mediat, pentru că fiecare ţine cu dinţii la adevărul lui. Şi astfel de situaţii au tendinţa de a se transforma în teorii extreme care nu duc în altă parte decât la frică, lucrând cu blamarea şi ruşinarea celor care gândesc altfel. Mă gândesc la cum ne vedeam acum vreo două luni deja islamizaţi sau la cum ar scădea natalitatea din cauză de căsătorii gay şi aşa mai departe.

Nihil sine Deo!

Uităm adesea că tot ceea ce se întâmplă este sub controlul unei forţe mai înalte decât propriile noastre orgolii şi că e oarecum o aroganţă din partea noastră să credem că vom supravieţui prin propriul control, pozând în postura de salvatori ai lumii atunci când susţinem o cauză sau alta, în funcţie de cum ni se pare nouă că rezonăm într-un moment sau altul. Mi se pare că doar prin toleranţa şi iubirea infinită a divinităţii, încă mai populăm acest colţ din univers şi că am putea dispărea într-o clipită în neant şi atunci toate adevărurile noastre s-ar spulbera ca praful în vânt.

QuoteEarthFromSpace

Ce e de făcut? Cred că nimic mai mult decât să ne vedem fiecare de ale sale, să ne îngrijim să trăim o viaţă frumoasă, să facem fapte bune, să trimitem gânduri bune în lume şi atunci când nimerim în mijlocul unor situaţii care par fără ieşire, să dăm un pas înapoi şi să aşteptăm puţin. Aşa poate că-i vom lăsa loc lui Dumnezeu să ne arate pasul următor. Şi să iubim! Să ne iubim pe noi, pe cei dragi ai noştri, natura, pământul întreg şi mai ales pe cei care ne fac rău. Să trimitem cât mai multă iubire afară, în lume, pentru că doar astfel vom supravieţui într-un mod armonios, sănătos.

Aşa că, de fiecare dată când vă izbiţi de un subiect care vă revoltă, daţi-i o şansă şi întrebaţi-vă: Şi dacă…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.