Azi nu scriu despre Luna nouă

Am rămas mult în urmă cu toate. O fi de la retrogradare, o fi de la boţul de om din burtică ce se lasă aşteptat sau de la lene, pur şi simplu. Nici nu contează. Am decis să mă împac cu situaţia şi să las lucrurile să curgă. Ştiu că nu voi rămâne aşa. Dar azi m-am tot gândit că ar trebui să scriu despre luna nouă că iată, e un moment intens şi ar fi bine să-l valorificăm, să nu se piardă aşa aiurea. Şi undeva pe parcursul zilei am renunţat, pentru că mi se pare că uneori doar asta facem – ne rotim în ciclicitatea lunilor noi şi pline, ne setăm intenţii, căutăm să ne eliberăm de vicii, de trecut, iar ne setăm intenţii şi tot aşa şi căutăm mereu răspunsuri în altă parte decât acolo unde trebuie – în noi înşine.

„Astrele predispun dar nu impun” – cu asta am început cursul de astrologie şi asta scrie aproape în fiecare carte din domeniu. Mesajul este cât se poate de clar – astrele ne aduc nişte indicaţii, dau nişte predispoziţii, creează nişte cadre în care să ne desfăşurăm dar nu sunt o cruce care să ne lase fără scăpare, nu sunt un punct care încheie o sentinţă, nu sunt un drum fără întoarcere. Dincolo de orice previziune astrologică şi dincolo de orice hartă natală există ceva ce se cere valorificat pe deplin pentru a cunoaşte evoluţia: liberul arbitru. Puterea personală, alegerea personală, forţa, voinţa noastră care poate pune lucrurile în mişcare şi poate transforma orice context, oricât de nefavorabil în acţiuni constructive. Şi e plină lumea de astfel de modele dar până la ele, pun pariu că în viaţa oricui ne-am uita, am găsi astfel de momente în care am depăşit cu curaj obstacole mai mici sau mai mari. Toţi suntem nişte puternici.

Astă noapte am visat că umblam desculţ şi-mi înfingeam cu putere tălpile în pământul reavăn, frumos înmiresmat. Îi simţeam răcoarea plăcută şi simţeam cum mă încarc din energia lui. Şi cred că despre asta este ziua de azi, luna nouă şi tot contextul – despre a ne înfinge puternic rădăcinile în pământ, despre a ne simţi seva interioară, ceea ce ne mână şi ne ţine în acţiune, despre puterea noastră de a alege şi de a acţiona conform alegerilor noastre, indiferent de câte frici stau în spate. Pentru că nu suntem doar o trestie în bătaia vântului, suntem mult mai mult de-atât – miracole creatoare care au puterea de-a transforma lumea. Şi tot voi scrie despre asta până din ce în ce mai mulţi vom fi convinşi că aşa este.

Şi poate că ne întrebăm cu toţii ce-o fi cu această putere, ce să facem cu ea, despre ce alegeri e vorba? Privite de undeva de sus, vieţile noastre par aproape neînsemnate – fiecare alege o cale, un job, o familie, trăieşte nişte drame şi nişte bucurii, unii se bucură de mai mult, alţii de mai puţin, etc. Dar privite în reţea, vieţile noastre fac pământul să vibreze, fiecare dintre noi îşi aduce contribuţia într-un fel sau altul la pulsul lumii şi astfel, fiecare devine responsabil de modul în care trăim cu toţii. Şi e important să ne asumăm această resposabilitate.

Orice gând, gest, cuvânt, oricât de neînsemnat ar părea, are puterea de a crea sau de a distruge. Nu putem da vina nici pe astre, nici pe Dumnezeu, nici pe soartă şi nici pe stat. Împreună suntem creatori şi când, individual, nu avem curajul sau pornirea de a face cel mai mic gest de omenie sau să întreprindem acţiuni către ceea ce ne dorim cu adevărat şi stăm în nişte situaţii (zone de confort) în care ne complacem pentru că e comod, cum putem avea pretenţia să facă alţii pentru noi, să „ni se întâmple” nişte lucruri bune? E musai să înţelegem că nu „ni se întâmplă” nimic, nici măcar bolile şi suferinţele – chiar şi pentru acestea suntem singurii responsabili; de aceea se zice că „m-am îmbolnăvit” – eu, pe mine, deci eu sunt răspunzător de asta, nu altcineva.

Aşadar, ce înseamnă această putere şi ce să facem cu ea? Nu înseamnă neapărat că vom muta munţii din loc, deşi Iisus ne-a spus că putem face şi asta – „adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.” , Marcu, 11:23 – dar ne putem lua angajamentul că o vom folosi pentru a face în fiecare zi câte un gest, oricât de mic, pentru a transforma lumea într-un loc mai bun, începând cu noi înşine.

Cum să facem asta? Învăţând să luptăm cu fricile noastre şi să ne depăşim propriile obstacole (mergând la examenul acela care ne sperie, participând la interviul pentru un alt job, mai apropiat de visele noastre, învăţând să refuzăm ceea ce nu ne face bine, etc.). Apoi, să ne facem timp pentru lucrurile cu adevărat semnificative din viaţa noastră: cei dragi ai noştri pe care de atâtea ori îi sacrificăm pentru o oră în plus la birou, pentru spălatul vaselor, că şi asta trebuie făcut, pentru curăţenie sau pentru „nuştiucemizilic” care oricum îşi va pierde importanţa în scurt timp. Nu mai zic de timpul pentru pasiunile noastre – am întâlnit o mulţime de oameni care, prinşi în febra cotidianului, tânjesc după un moment în care să mai cânte un pic la chitara uitată într-un colţ al casei, sau să meargă undeva să danseze, să citească o carte sau să planteze floricele. Avem cu toţii „talentul” acesta să amânăm mereu acele activităţi care ne aduc bucurie şi ne fac sufletul să tresalte. Alegem în schimb regretul şi ne consolăm cu bonusurile salariale din care ne cumpărăm o bicicletă pe care nu mai apucăm să mergem … că nu avem timp. Şi ne mirăm apoi că nu suntem fericiţi, că nu ne simţim împliniţi.

Pe scurt, ideea este că nu de ceva din exteriorul nostru depinde cursul pe care îl ia viaţa noastră, ci de noi înşine, de fiecare suflet în parte. Şi atunci când alegem să trăim în frică, în zona de confort şi ne mulţumim să urmărim cum se învârt astrele pe cer, sau, mai rău, să ne spună televizorul cum să ne simţim astăzi, cedăm puterea personală, renunţăm la a mai fi creatori, alegem să rămânem simpli observatori şi aşteptăm să „ni se întâmple” lucruri. Să folosim indicaţiile astrologice sau de oricare fel ca să avem ceva mai multe informaţii despre context şi să fim ceva mai conştienţi, dar de acţionat, e musai să acţionăm singuri.

De aceea, astăzi vin şi vă îndemn să vă înfingeţi puternic picioarele în pământ, să vă conectaţi la propria putere şi apoi să vă luaţi avânt înspre o viaţă plină de alegeri inspirate şi asumate. Câte un pic în fiecare zi.

Spor la treabă! Că despre muncit e vorba 🙂

WorkingHard
Foto link

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.