Da! Vreau!

Ştiţi, mi se spune adesea că ce veselă şi pozitivă sunt eu, şi optimistă şi plină de energie; chiar şi când plâng în hohote mi se spune că sunt plină de viaţă. Ceea ce nu neg. Dar ştiţi vorba aia „la tăţi ni-i greu” – am preluat-o de la ardeleni şi tare-mi place- da, şi mie mi-e greu, pentru că tuturor ne este uneori. Dar de-a lungul timpului m-am împrietenit cu greul ăsta, pentru că mi-am dat seama că mă ajută să mă dezvolt.

Experienţa mea în ceea ce priveşte consultaţiile astrologice creşte încetişor şi tot povestind cu oamenii, îmi dau seama că momentul acela în care vrei să spargi tiparele, să ieşi din zona de confort, să ceri mai mult de la viaţă este unul extrem de greu şi nu se întâmplă întodeauna brusc şi dintr-o dată. De obicei este pregătit cu ani înainte, pentru că este un proces şi necesită timp. Nu te poţi trezi peste noapte prinţesă…decât în poveşti şi chiar şi acolo ai de trecut nişte teste.

Şi cum în ultima vreme am povestit deseori despre experienţa mea cu ieşirea din zona de confort, azi m-am gândit să vă scriu despre asta (că e Miercuri, a lui Mercur şi deci o zi bună pentru scris şi comunicare).

Am mai scris şi altădată că nu există reţete universale, că fiecare are călătoria lui şi foloseşte acele cunoştinţe, abilităţi, deprinderi pe care le-a acumulat singur de-a lungul vieţii şi-şi trăieşte propriile revelaţii care pot sau nu să se asemene cu ale altora. Dar le putem împărtăşi în ideea unui schimb de experienţă. Aşadar, eu vă voi povesti despre „Da! Vreau!”

În urmă cu vreo trei ani eram încă angajată pe un post de manager pe care l-am iubit foarte mult pentru că mi-a dat şansa de a lucra într-un mod armonios cu o echipă minunată. Cu ei am învăţat să iubesc oamenii aşa cum sunt, coloraţi, diferiţi, unici. Cu toate acestea, au existat şi motive care să mă determine să caut mai mult, să aspir la altceva, ca un dor care mă chema înspre alte lumi, alte zări, alte universuri. Şi contextul m-a ajutat. S-au întâmplat câteva evenimente, neplăcute la vremea respectivă, pe care acum le numesc binecuvântări travestite, în urmă cărora mi-am dat demisia; fără să am nici un plan de rezervă, fără să ştiu încotro voi apuca şi care va fi drumul meu din acel moment.

M-am trezit dintr-o dată „liberă” dar măcinată de griji. Ştiţi scenariul. Şi cum nu sunt modelul care se angajează cu CV-uri (cred că nimeni nu mi-a citit CV-ul cu adevărat vreodată, deşi eu îl actualizez periodic) am decis să cer ajutorul divin şi să văd ce se întâmplă. Relaţia mea cu Dumnezeu este poate cea mai importantă din viaţa mea şi ştiu că de câte ori îl rog pentru ajutor, acesta nu întârzie să apară. Şi vă jur că e mult mai tare decât toate site-urile de recrutare. În acelaşi timp, am decis să devin „Yes  Woman” – la orice avea să vină înspre mine, aveam să zic „Da! Vreau!”

Aşa am şi făcut vreme de vreun an şi ceva şi astfel am ajuns să fac de toate – de la curs de pedagogie Waldorf la marketing online, seminarii de business şi seminarii de spiritualitate, workshop-uri de dezvoltare personală şi chiar câteva ore de tango. Am făcut afterschool cu copiii la Waldorf şi am participat la întâlniri ale cluburilor de business din oraş; am organizat evenimente live sau pe facebook, am scris, am învăţat, m-am dezvoltat. Am zis DA la orice. Nu am refuzat nici o persoană care mă suna să-mi propună să intru în vreun proiect. Şi zău dacă îmi pare rău. Am trăit atâtea experienţe minunate, am cunoscut atâţia oameni frumoşi, am avut atâtea revelaţii şi conştientizări pe parcurs că simt că nu-mi ajunge suflul să fiu recunoscătoare pentru ele.

Bineînţeles că nimic din toate acestea nu a reprezentat un job stabil cu un venit stabil – de obicei asta e ceea ce ne macină cel mai mult – cu ce voi trăi? Însă am descoperit în timp că nevoile mele se pot reduce la mult mai puţin şi pot trăi totuşi fericită, că banii nu sunt principala sursă de satisfacţie şi bucurie, că Dumnezeu te susţine şi-ţi trimite sprijin când te aştepţi mai puţin. Tot ce-ţi cere este puţină credinţă.Aşa că am călătorit mai departe. Şi privind în urmă, îmi dau seama că nimic nu a fost la întâmplare, nimic nu a fost degeaba şi fiecare experienţă şi-a găsit locul în puzzle-ul vieţii mele.

Acest „Da! Vreau!” m-a ajutat nu doar să trăiesc tot felul de evenimente pline de semnificaţie şi cunoaştere pentru mine, ci, mai ales, să învăţ curajul. Curajul de a sparge bariere, de a ieşi din pătrăţel, de a explora dincolo de limitele autoimpuse. Ştiţi emoţia aceea pe care o trăieşti când mori de frică şi totuşi te bagi în ceea ce-ţi provoacă frica, pentru că nu te poţi abţine să nu guşti minunatul sentiment de după ce ţi-ai depăşit temerea? Oh, e ca un drog şi doresc tuturor să devină dependenţi de el. Şi ştiţi ce se întâmplă apoi – exact asta – îţi doreşti să guşti tot mai des curajul de a-ţi înfrunta demonii, limitele, blocajele. Pentru că de fiecare dată simţi cum mai spargi puţin din carapacea care te ţine încorsetat şi nu te lasă să te manifeşti în toată autenticitatea ta, şi simţi cum iese lumina prin crăpături şi devii din ce în ce mai strălucitor. Şi pe măsură ce faci tot mai multe astfel de acte de curaj, începi să îndrăzneşti să mai vrei, să simţi că meriţi mai mult şi că e ok să ceri, să renunţi la tipare şi să vrei să explorezi necunoscutul. Şi atunci viaţa începe să se coloreze într-un mod pe care nici nu l-ai visat şi parcă tot te temi puţin, dar vezi că de fiecare dată când mai faci un pas, nu mori, ci lucruri tot mai frumoase se întâmplă şi ţie ţi-e tot mai bine. Şi ajungi într-o zi în care şi dacă ai muri, tot ai îndrăzni să mai faci un pas, pentru că nu te mai temi de murit. Până atunci vei fi descoperit că trăitul e mult mai greu şi tu deja ştii şi poţi să faci asta, aşa că nimic nu te mai sperie, nici măcar propria ta strălucire.

12705782_10153884010502731_6868634113857916302_n

Cam în punctul acesta m-a adus „Da! Vreau!” – m-a deschis înspre a îndrăzni. Şi de-atunci am depăşit nenumărate frici şi am crescut ca Feţii-Frumoşi din poveste – într-un an cât alţii în şapte. Această experienţă m-a pregătit pentru etapa următoare în care a trebuit să învăţ să-mi asum proiectul mult mai amplu – Eu SRL (denumire inspirată preluată de la Vrăjitoarea Electrică) la care lucrez acum cu sârg de vreun an şi-un pic.

Mesajul meu nu este „dă-ţi demisia!”, deşi contextul poate include şi asta, ci mai degrabă „Fii deschis!”, „Îndrăzneşte să trăieşti!”, „Spune Da!”. Cu toţii trăim în sistem, cu toţii avem bariere de depăşit şi zone de confort în afara cărora să explorăm şi, mai ales, ” la tăţi ni-i greu”, dar efortul îl facem fiecare în parte. Caută varianta cea mai convenabilă pentru tine şi explorează. Şi ca să nu te descurajezi din prima, alege paşii mărunţi. Fă salturi mici la început şi apoi vei îndrăzni şi mai mult.

Viaţa e un miracol, noi suntem miracole. E păcat să nu ne manifestăm ca atare.

Aşa că te întreb: vrei să străluceşti în toată puterea, autenticitatea şi unicitatea ta?

„Da! Vreau!”


Un gând despre “Da! Vreau!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.