Ana-Maria Negrii

Încă din cele mai vechi timpuri, cosmosul şi natura au stat la baza creării miturilor şi în toate culturile oamenii s-au ghidat după ritmurile naturii pentru a-şi organiza viaţa sau a-şi explica/reprezenta concepte pe care nu le puteau înţelege. Astfel, cele mai multe mituri sunt legate de aştrii cei mai prezenţi în vieţile noastre: Soarele şi Luna. Şi dacă Luna a fost dintotdeauna asociată cu fertilitatea, maternitatea, feminitatea dar şi cu moartea, renaşterea şi reîncarnarea, datorită faptului că este astrul întunericului, miturile solare sunt asociate cu forţa masculină, cu fecundatorul, cu voinţa şi puterea, cu eroul şi călătoria sa iniţiatică, fără a „scăpa” însă de asocierea cu tărâmul întunericului şi al morţii.

Călătoria iniţiatică a Soarelui-erou presupune şi coborârea în infern. Dar spre deosebire de Lună, acesta nu „moare”, ci „beneficiază de privilegiul de a străbate infernul fără a suferi condiţia morţii” (M. Eliade, Tratat de istorie a religiilor)

foto

Solstiţiul de iarnă este timpul din an când Soarele îşi face coborârea în întuneric, pentru a reveni apoi mai puternic, mai strălucitor, mai înţelept dar şi mai conştient de strălucirea lui. Este, dacă  vreţi, un botez spiritual al Soarelui, în timpul căruia acesta îşi dă seama că nu poate stăpâni lumea cu înţelepciune, până nu cunoaşte şi lumina şi întunericul. De aceea, toate basmele cuprind astfel de călătorii iniţiatice ale eroilor, în care aceştia trebuie musai să se confrunte cu probele iadului, iar adevărata răsplată nu este mâna domniţei sau jumătate din împărăţie, ci aflarea puterii interioare, a soarelui din interior care ne dă forţa de a călători prin viaţă cu conştienţă.

Solstiţiul de iarnă este asociat cu sfârşitul şi cu începutul totodată. Acum este momentul în care lăsăm să moară în noi ceea ce nu ne mai serveşte, transformându-ne din nişte aroganţi autosuficienţi, în nişte înţelepţi conştienţi atât de lumină, cât şi de întuneric.

Multe din ritualurile din jurul Anului Nou au exact această poveste – eroul care pleacă plin de avânt să salveze lumea, momentele de cumpănă, testele, încercările prin care are de trecut pe traseu, adesea reprezentate printr-o moarte ritualică, şi apoi momentul conştientizării, al renaşterii ca fiinţă nouă, întregită, asumată, înţeleaptă.

Solstiţiul de iarnă se întâmplă acum odată cu trecerea de la idealistul Săgetător, tânărul nostru avântat şi entuziast, la maturul şi statornicul Capricorn, asociat adesea cu bătrânul înţelept de la care putem învăţa că:

• Paharul poate fi mereu umplut iar şi iar şi iar, pentru că există în noi un potenţial nelimitat
• Este necesar ca planificarea şi setarea de intenţii să fie dublate de acţiune pentru a face visurile să devină realitate
• Greşelile nu sunt eşecuri, ci maeştri care ne împing spre a căuta o cale mai bună
• A ne face datoria nu înseamnă să uităm de noi
• A impune limite nu înseamnă a-i ţine pe ceilalţi la distanţă, ci o cale de a te onora şi valoriza pe tine
• A fi optimist nu înseamnă să renunţi la planificare şi organizare
• A ne urmări visurile este o chestiune de autenticitate
• A avea o impresie bună despre tine e la fel de important cu a face o impresie bună celorlalţi
• Vulnerabilitatea conduce la creştere personală
• Iubirea se trăieşte cu inima, nu cu mintea.

(vezi articolul întreg aici)

Aşadar, solstiţiul de iarnă este un timp al conştientizării propriei puteri, al luminii din interiorul nostru, al forţei cu care putem face schimbări în viaţa noastră şi în lume. Fiecare dintre noi are un soare interior care trebuie onorat, respectat, valorizat şi manifestat. Acum e momentul să-l revelăm. După solstiţiu, Soarele va începe să urce iar înspre tării, cu vigoare şi cu încredere împingând încet-încet natura spre renaştere.

Să nu ne temem de tenebrele întunericului, pentru că ne pot revela lumina din noi. Să ne lăsăm călăuziţi şi să ne manifestăm strălucirea!