Ana-Maria Negrii

Acum câţiva ani am început să particip la tot felul de evenimente de dezvoltare personală: workhop-uri, seminarii, conferinţe, cursuri, etc. Multă vreme am fost de-a dreptul vrăjită de ceea ce povesteau oamenii la aceste evenimente despre cum poţi să-ţi schimbi viaţa, să devii bogat, prosper, liber, iluminat spiritual, etc. De la un seminar la altul îi priveam cu nesaţ şi-mi doream să sorb dintr-o privire secretul lor ca să pot accede şi eu la mirajul de care povesteau.

După fiecare eveniment, îmi consultam conştiincioasă notiţele şi mă străduiam să aplic din metodele recomandate cu care simţeam că rezonez, însă de puţine ori am reuşit să rămân cu obiceiuri întipărite care să mă ajute pe termen lung. De cele mai multe ori, fiecare tentativă sfârşea prin a rămâne doar o … tentativă.

Cu toate acestea, de-a lungul timpului a avut impact participarea la toate aceste evenimente. Pentru ca aşa îmi imaginez că în creierul meu există un bibliotecar bătrân care seamănă cu Albus Dumbledore din Harry Potter şi care preia fiecare informaţie care intră pe porţile cunoaşterii, o cataloghează şi o aşează în siguranţă acolo pe rafturi unde-şi aşteaptă momentul când va fi cu folos întrebuinţată. Cred că nimic din tot ce înseamnă cunoaştere nu ne prisoseşte, ci ne va folosi la un moment dat în viaţă.

Dar mai cred şi că e degeaba toată cunoaşterea lumii dacă nu e însoţită de efortul nostru neîncetat de a o materializa, de a o transforma în experienţă, în progres atât la nivel individual cât şi în comunităţi, societăţi.

Aşa am ajuns să-mi dau seama că pot să merg toată viaţa la cursuri şi seminarii dar dacă nu mă strădui mai mult să şi aplic ce învăţ acolo, e ca şi cum aş „strica orzul pe gâşte”.

Aşa că am trecut la etapa următoare în care am devenit mai critică în ceea ce priveşte evenimentele şi oamenii care vorbeau în cadrul lor, am început să selectez mai atent informaţia, să compar cu experienţa mea şi să aleg acele metode pe care voiam să le experimentez şi apoi să le aplic în mod constant în viaţa mea. Nu este uşor şi nu iese din prima. Au fost necesare multe luni de munca cu mine, de reluări, de încurajări şi de exerciţii.

Însă după tot acest proces am reuşit să-mi dau seama că nu există reţete universale şi că nu toată lumea o să se îmbogăţească mâine folosind aceeaşi metodă. Ba mai mult, nici nu e necesar ca toată lumea să se îmbogăţească pentru că există un echilibru care trebuie păstrat.

Reţeta după care funcţionează este cea pe care şi-o creează fiecare.

Paşii sunt simpli, munca e grea:

• Adunăm informaţii şi i le dăm bibliotecarului personal să le aşeze pe categorii
• Selectăm informaţia care ni se potriveşte conform sistemelor noastre de referinţă
• Evaluăm situaţia în care suntem şi stabilim ce anume dorim să schimbăm
• Ne fixăm câteva ţinte, ţeluri, direcţii
• Şi ne apucăm de treabă – adică facem informaţia să devină parte din viaţa noastră şi să ne îmbunătăţească stilul de viaţă.

Acest ultim punct este cel mai greu, pentru că presupune perseverenţă şi de cele mai multe ori renunţăm pe traseu. Însă asta nu trebuie să ne oprească. Cine încearcă de mai multe ori reuşeşte.

Am vrut să scriu despre asta, pentru că am văzut o mulţime de oameni care declară că „nu ştiu care” speaker sau mentor, trainer, etc. i-a schimbat viaţa. Şi eu am spus asta de nenumărate ori. Însă mi-am dat seama că nu oamenii aceia ne schimbă viaţa, ci noi. Ei doar vin cu declanşatoarele, restul facem noi. Nimic nu s-ar întâmpla dacă noi nu am porni motoarele şi nu ne-am pune pe treabă.

La fel văd oameni care merg la evenimente şi-i sorb din priviri pe oamenii care le vorbesc sperând că a doua zi se vor trezi direct iluminaţi, numai pentru că au stat în prezenţa unor persoane înzestrate. Din păcate nu e deloc aşa. Succesul, iluminarea, evoluţia presupun un drum personal, o Golgotă personală, dacă  vreţi. E nevoie de munca şi de efortul fiecăruia. În imensitatea acestui sistem din care facem parte, fiecare are rolul lui şi trebuie să-şi facă părticica lui. Unii au primit roluri mai mari, alţii mai mici, însă ambele sunt la fel de importante. Orice dezechilibru poate afecta întregul sistem. Aşa că degeaba ne învaţă mentorii ce să facem, dacă noi nu facem. Degeaba mergem ca la pomul lăudat, dacă nu dăm roadă şi noi mai departe.

Fiecare are talentul şi înzestrările lui, nu toţi suntem la fel. Să ne descoperim talentul interior şi să folosim informaţia din afară ca să învăţăm să-l manifestăm. De aceea, e important ca înainte de a ne prosterna în faţa celor care ne vorbesc, să privim în noi, în sufletele noastre şi să căutăm acea scânteie divină, dorinţa ascunsă a inimii noastre şi încet-încet să o scoatem la lumină şi să o manifestăm în lume.

Suntem adesea prea atenţi la ceea ce se întâmplă în exerior şi prea puţin cercetăm cele din interiorul nostru. Şi e ca şi cum ne-am uita pe noi, ne-am uita sufletul, ne pierdem şi ne rătăcim în afara noastră şi nu înţelegem de ce schimbarea nu vine? Pentru că schimbarea nu vine din afară, ci din interior. Nu face nimeni meditaţie sau yoga în locul nostru, nu ne putem aştepta să ne crească muşchii privindu-l pe antrenor cum aleargă.

Îndemnul meu este să privim fiecare în sufletele noastre şi să ne căutăm drumul. Cei din afara noastră ne sunt doar ghizi. Fundul trebuie să ni-l mişcăm singuri. În acest imens Univers, este necesar să ne facem fiecare partea lui, pentru că suntem interconectaţi şi depindem unii de alţii.

„Ci precum într-un singur trup avem multe mădulare şi mădularele nu au toate aceeaşi lucrare, Aşa şi noi, cei mulţi, un trup suntem în Hristos şi fiecare suntem mădulare unii altora; Dar avem felurite daruri, după harul ce ni s-a dat. Dacă avem proorocie, să proorocim după măsura credinţei; Dacă avem slujbă, să stăruim în slujbă; dacă unul învaţă, să se sârguiască în învăţătură;  Dacă îndeamnă, să fie la îndemnare; dacă împarte altora, să împartă cu firească nevinovăţie; dacă stă în frunte, să fie cu tragere de inimă; dacă miluieşte, să miluiască cu voie bună!”

Romani – 12:4