Am auzit asta prima dată de la o fată frumoasă ca o zînă. A trecut ceva vreme de-atunci şi această zicere a lucrat în sufletul meu într-un mod nemaipomenit. M-a făcut conştientă de mine, de ceilalţi şi de relaţia mea cu mine şi cu ei.
Cum? Primul pas a fost să fiu atentă la ce spun sau ce gîndesc despre ceilalţi. Repede mi-am dat seama că mă bucuram de aspectele pozitive şi săream repede peste cele negative, făcîndu-mă că nu le văd. Luînd în calcul că văd ceea ce sunt, mi-a fost tare greu să mă regăsesc pe mine în „defectele” pe care le vedeam la ceilalţi, inacceptabil chiar.
Primul meu gînd era: EU nu sunt aşa! Eu nu sunt grasă, nu sunt leneşă, nu sunt aşa arogantă, nu sunt aşa nesimţită, nu sunt proastă, nu sunt nepăsătoare, nu sunt egoistă…EU nu sunt aşa!
După o vreme, am început să mă întreb: Şi dacă sunt? Şi am îndrăznit să mă uit la mine şi să văd că pot fi în multe feluri pe care în primă instanţă nu le-aş fi acceptat în veci. Şi am îndrăznit să merg mai departe şi să cercetez cu mai mult curaj ceea ce-mi aduceau în faţă oamenii, cei apropiaţi sau cei pe care îi întîlneam ocazional.
Şi ştiţi ce am descoperit? Nimic nou! Doar că dacă umbli cu ochii şi cu inima deschise, începi să vezi toate binecuvîntările pe care le primeşti de la ceilalţi. Şi că celor care ţi se par cel mai greu de acceptat e bine să le arăţi cea mai mare recunoştinţă, pentru că sunt cei mai mari învăţători ai tăi şi şi-au asumat cea mai grea misiune. Să lupte cu ego-ul tău şi să scoată la lumină întunericul din tine spre vindecare şi asumare deplină.
Şi ca să nu vorbim chineză, hai să luăm un exemplu. Să spunem că o deteşti pe şefa ta pentru că este un munte de egoism şi de aroganţă. Cînd te întrebi dacă şi tu poţi fi aşa (bineînţeles după ce o termini de „gratulat” cu toate epitetele posibile şi-ţi verşi tot oful), începi să depistezi în comportamentele tale urme de „nas pe sus”, aşa timid şi tot dai din mînă, încercînd să le dai la o parte, să nu le vezi. Nu prea îţi vine să le accepţi – tu nu eşti aşa! Şi totuşi, nu te lasă în pace, vin peste tine şi descoperi din ce în ce mai multe fapte din istoricul tău care îţi arată faţa întunecată a Zînei care eşti. Într-un final te decizi – bine, fie! Şi eu sunt egoistă, şi eu sunt arogantă şi eu pot fi aşa. Dar sunt mai bună de-atît! Vreau să fiu mai bună! Şi uite-aşa începi să lucrezi cu tine, să accepţi şi aceste părţi din tine şi să faci toate eforturile să nu mai fii ca şefa ta, să fii un om bun! Mai mult, s-ar putea să ajungi să vezi că şi ea e un om bun, dar rătăcit.
În felul acesta, de multă vreme încoace tot învăţ de la ceilalţi şi acest „Vezi ceea ce eşti” lucrează în două feluri: mă ajută să caut lumina din oameni, partea lor frumoasă pe de-o parte, şi pe cealaltă parte, mă ajută să mă oglindesc în partea lor întunecată şi să lucrez zi de zi la a deveni mai bună.
Acesta este exerciţiul la care te provoc – uită-te cu curaj la ceilalţi şi vezi cine eşti! Bucură-te de lumina din oameni, pentru că e şi în tine şi caută, mai ales, să vezi ce te nemulţumeşte la cei din jurul tău. Acolo sunt lecţiile pe care le ai de învăţat. Acolo este transformarea, creşterea, adevărata bucurie!Şi cînd îţi mai vine să spui ” ia, uite şi la asta ce …… este!” adu-ţi aminte că vezi ceea ce eşti!
Lumină şi iubire!
Lumină şi iubire!
Ana-Maria Negrii 
Un gând despre “Vezi ceea ce eşti!”